Concurs Cultura românească interbelică la Biblioteca Județeană

467

Articole de la același autor

În luna martie, Biblioteca Jude-țeană "Ioan N. Roman" Constanța readuce în fața cititorilor, în cadrul unor expoziții, figuri majore ale culturii românești interbelice. Este vorba de istoricul religiilor și romancierul Mircea Eliade, filosoful și publicistul Mircea Vulcănescu și poetul Radu Gyr, cu toții născuți în luna lui Mărțișor.
Biblioteca Județeană și-a făcut un obicei din a surprinde vizitatorii cu expoziții tematice de carte, prin care autori și opere sunt puse în vitrină pe holuri, invitând publicul să-și amintească de ei în sălile de lectură.
Mircea Eliade, născut pe 13 martie 1907, este un autor care nu mai are nevoie de nici o prezentare, după ’89 fiind unul dintre cei mai populari autori în România. Fiind un om de știință realizat, cu o carieră strălucită peste hotare, dar marginalizat în perioada comunistă, Eliade a inspirat generațiile tinere postdecembriste.
Mircea Vulcănescu, născut pe 3 martie 1904, s-a remarcat între cele două războaie mondiale ca filosof, sociolog și economist. A fost arestat în 1946 de comuniștii veniți la putere și condamnat la temniță grea, unde a și murit pentru a salva viața unui coleg de suferință. În urma sa a rămas o bogată operă prin care cititorii de astăzi pot descoperi o parte a lumii satului românesc în momentul său interbelic, înaintea colectivizării și a sistematizărilor rurale din perioada comunistă.
Radu Gyr, născut la 2 martie 1905, a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai perioadei respective, trecând și el prin universul concentraționar al comunismului românesc. Condamnat la moarte în 1958 pentru celebra poezie "Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane", la doi ani după ce a ieșit de la închisoare, sentința îi este comutată în închisoare pe viață. Va ieși în 1964, în urma amnistiei generale a deținuților politici. În urma sa rămâne o bogată operă poetică, în bună parte inspirată din experiența închisorii. Este redescoperit de publicul românesc doar după ’89.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7992 secunde