Cum a ajuns Școala 6 o amenințare pentru învățământul constănțean

3820
9
Cum a ajuns Școala 6 o amenințare pentru învățământul constănțean - scoalanr62-1453141154.jpg

Articole de la același autor

Scandalul care a "zdruncinat" liniștea părinților de la școlile gimnaziale nr. 6 și nr. 30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța, în week-end-ul trecut, s-ar părea că s-a încheiat în mod convenabil pentru ambele instituții.


Cu o săptămână înainte de începerea acestui an școlar, într-un interviu acordat ziarului "Cuget Liber", purtând titlul "Drama unei școli din buricul Constanței", directorul Școlii nr. 6, prof. Mihaela Niculae, recu-noștea că tragedia acestei instituții a debutat prin 2006, când, pe fondul scăderii natalității la nivel local și din cauza îm-bătrânirii cartierului, dar și pe fondul con-curenței unor școli care au cunoscut un management performant, respectiv școlile nr. 30, 7, 29, chiar și nr. 12, s-a ajuns la o situație delicată în ceea ce privește efectivele de elevi care au mai rămas în-matriculați. 


"Fiecare își apără colegii"
Motiv pentru care, în anul școlar 2016-2017, această instituție se află sub efectivul de 300 de elevi care îi permite să dețină personalitate juridică, așa încât trebuie arondată altei instituții de învățământ.


Propunerea inițială a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, datând de prin luna decembrie, a fost arondarea la Școala nr. 7 "Remus Opreanu", colectivul acesteia opunându-se cu vehemență. "Am convocat consiliul profesoral, la care au participat și părinții, iar pe 16 decembrie am înaintat Consiliului Local punctul nostru de vedere", declara ieri prof. Cris-tina Trancă, directorul Școlii nr. 7. "Pe de o parte, nu suntem cea mai apropiată unitate școlară, dar au și foarte mari datorii, având un număr mic de copii, iar noi 


nu putem susține financiar două școli. Desigur, ar fi apărut și restrângeri de catedră, iar fiecare își apără colegii. Cu toate că, recunoaștem, ar fi fost o soluție avantajoasă pentru noi, ținând cont de numărul mare de solicitări pe care le primim pentru clasa pregătitoare", a mai adăugat același manager.


"Nu a existat nicio conspirație!"
Ieri, înainte de a afla vestea cea mare de la Consiliul Local, prof. Mihaela Niculae, directoarea Școlii nr. 6, era extrem de revoltată de turnura pe care a luat-o această situație și de modul cum unele persoane au înțeles să protesteze, or-ganizând grevă japoneză. "Nu a existat nicio conspirație între mine, doamna Drag-nea (directorul Școlii nr. 30 - n.r.) și Consiliul Local, așa cum am auzit că ar fi scandat părinții de la «Gheorghe Țițeica». Consiliul Local este singurul în măsură să stabilească rețeaua școlară. Și părinții mei sunt foarte revoltați de felul în care s-au manifestat unele persoane și consideră reacțiile drept un atac la adresa copiilor lor. Și ei intenționau să realizeze un memoriu, dar i-am rugat să-și păstreze cal-mul. Nu a explicat nimeni că această arondare constituie o procedură administrativă, și nu pleacă nimeni cu mobila în spinare. Mi se pare profund nedrept să se afirme că suntem înglodați în datorii, în condițiile în care la sfârșitul anului școlar 2015 aveam o singură datorie, de 12.000 lei, la RADET. Pentru care nu am stat cu mâinile în sân și am făcut demersuri de eficientizare a con-sumului. Deja trei ingineri ai RADET ne-au vizitat pentru a monta robinete ter-mostatate în încăperile pe care le folosim arareori. Cât despre «vina» stipulată la punctul 3 al petiției părinților de la Școala nr. 30, că avem personal didactic cu gra-dul I, eu o consider o laudă și o recu-noaștere a calității corpului nostru profesoral. Regretăm toate cele întâmplate, pe care le consider rod al comunicării defectuoase, și care pe noi ne-au dezavantajat enorm, creându-ne un nedorit prejudiciu de imagine. De ce ar fi Școala 6 o amenințare pentru celelalte școli din municipiul Constanța?", a conchis, trist, prof. Niculae.


Deznodământul
Ieri, Consiliul Local Constanța făcea publică decizia Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială, din cadrul Consiliului Local al municipiului Constanța, care "în deplin acord cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța au organizat și avizat Rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular preuni-versitar din municipiul Constanța.


Astfel, Școala Gimnazială Nr. 6 «Nicolae Titulescu» și Grădinița cu Program Normal «Căsuța poveștilor» vor deveni structură fără personalitate juridică în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 5 «Nicolae Iorga» începând cu anul școlar 2016-2017".


Cât despre cine va rămâne director și cine va fi adjunct, e prematur să discutăm, pentru că, așa cum spunea ieri și prof. Mihail Alexandru Moldoveanu, directorul Școlii nr. 5, până la începerea anului școlar 2016-2017 poate vor avea loc concursurile pentru funcția de director și lucrurile se vor așeza într-o altă matcă.


Comentează știrea

cadru didactic
18 ianuarie 2016
sc.6

Doamna Directoare Mihaela Nicolae , cu tot respectul , pot sa va spun cu mana pe inima ca o vina ati avut-o si dumneavoastra ca scoala noastra sa isi piarda personalitatea juridica,,,felicitari!".V-ati gandit numai cum sa ajunge-ti directoare la o alta scoala ,nu si la elevi,parinti,colegi.S-ar putea sa nu va iasa,cu tot sprijinul ISJ-ului, cum va laudati.

Un parinte
19 ianuarie 2016
Scoala 6

Principala vina o poarta dna director, datorita managementului defectuos pe care l-a realizat cu brio de când a venit la conducerea instituției. Pentru dânsa o piata de mahala este cancelaria și interminabilele sedinte, denigrarea, cadrelor didactice cu experienta și iubite de elevi. Poate explica dna director împreună cu dna inspector general de ce scoală 6 are doar 270 de elevi, unde a dispărut o întreagă clasa a 3 a cu 25 de elevi? De ce au plecat acei elevi? De ce a plecat acel cadru didactic, un om cu calități deosebite, merite și metode pe care scoală 6 nu le deține? Probabil mandatul d-nei director acesta a fost de a distruge scoală 6 și de a deveni director pentru o unitate de învățământ mai mare " suferă de asa ceva".

stela
19 ianuarie 2016
posibil

Lucreaza de acasa! Esti o persoana care vrea sa castige bani online? Nu ai loc de munca? Ai datorii si nu mai stii cum sa scapi de ele? Sau vrei doar niste bani in plus, pe care sa-i castigi in timpul tau liber? Aici este ceea ce cauti! Simplu, rapid, clar si eficient! Totul e pregatit pentru tine! Trebuie doar sa ne cauti la adresa de email: [email protected]

Casnica
19 ianuarie 2016
Da din casa.

"Și părinții mei sunt foarte revoltați" - E TREABA DINSEI CA ARE PARINTI ASA DE REVOLTATI, E O TREABA DE BUCATARIA CASNICA, BRE MADAM. SAU SE CONFUNDA O INSTITUTIE PUBLICA CU UNa PROPRIE.

Casnica
19 ianuarie 2016
Da din casa.

"Și părinții mei sunt foarte revoltați" - E TREABA DINSEI CA ARE PARINTI ASA DE REVOLTATI, E O TREABA DE BUCATARIA CASNICA, BRE MADAM. SAU SE CONFUNDA O INSTITUTIE PUBLICA CU UNa PROPRIE.

Jan
19 ianuarie 2016
Sc. 5

Halal, carpeala ! Scoala nr.5 e plina ochi de tuciurii ! In anul scolar trecut doar 2 elevi au reusit sa promoveze cu note de 5 si 6 la Evaluarea Nationala !

Mihai
19 ianuarie 2016
Si alte scoli

Sper sa dea de gandit tuturor directorilor si de asemenea profesorilor ! O scoala ce nu promoveaza valoarea nu mai este cautata .Acesta este singurul motiv pentru care se desfiinteaza

Simona
19 ianuarie 2016
Cautam colaboratori din toata tara

Cautam URGENT dezvoltatori afacere online pentru PUBLICARE ANUNTURI Ce oferim: -instruire gratuita sub forma unor lectii trimise prin email -scrisoare de recomandare -posibilitatea de a lucra comod la domiciliu pe calculator in functie de disponibilitate (part-time/full time) -contract legal de comision -plata se calculeaza in functie de implicare si realizari. Cerinte: -cunostinte minime PC; -timp la dispozitie 2-3 ore pe zi -calculator si conexiune internet; -seriozitate, abilitate, rabdare si persevrenta. Nu este necesara experienta. Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati cu noi. Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Pentru informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa de e-mail: [email protected] Oferim si solicitam seriozitate! In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati! Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24ore.

Cititor
22 ianuarie 2016
Calitate

Daca nu o schimba repede pe directoarea de la Scoala 12, in cativa ani si aceasta va ajunge istorie!!! Doamna Popa nu stie ce e aceea calitate: cum ea nu are, nu cere, nu o apreciaza pe a altora. Cu parintii vorbeste anapoda, foloseste un limbaj alambicat, niste fraze lungi, pe care nici ea nu le prea intelege. Cine naiba a ales-o? Cine o tine in brate?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4975 secunde