Cum arăta acum 150 de ani Gara Constanța

1008
Cum arăta acum 150 de ani Gara Constanța - garavechedinconstanta-1414167345.jpg

Articole de la același autor

Gara Constanța nu a fost mereu în același loc pe care îl cunoaștem noi acum, ba chiar se poate vorbi despre Constanța ca orașul celor patru gări, în urmă cu peste 150 de ani: Gara veche, Gara maritimă, Gara Mamaia și actuala Gară CFR.

Luna aceasta s-au împlinit fix 154 de ani de când compania engleză Danube Railway inaugura linia ferată Constanța Port - Cernavodă Port în lungime de 65,3 km, prima linie de cale ferată din Imperiul Otoman.

Linia pleca din portul Constanța, traversa marginea orașului și continua în zigzag până la gara construită la vest de oraș. Apoi continua spre vest, trecând de Murfatlar și Medgidia, de Valea Carasu, și ajungea la Cernavodă, după 64,6 kilometri. În plus, au fost construite linii anexe, care ajungeau până în dreptul stațiunii Mamaia de astăzi.

Tot în anul 1860 a fost inaugurată și Gara Veche Constanța, gară care a avut o viață de fix 100 de ani, până în anul 1960, an în care s-a deschis actuala Gară.

Gara Veche era amplasată exact unde acum au sediu comun Primăria, Prefectura și Consiliul Județean Constanța. Un moment foarte important, vine să întărească dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța. "Dezafectarea liniilor a început în 1957. Odată cu dezafectarea gării s-a găsit marele tezaur de la Muzeul de Arheologie, cu șarpele Glykon, cu Fortuna și cu Pontus, care erau ascunse sub terasamentul căii ferate, chiar în dreptul blocurilor de pe Strada Mihai Viteazu - care coboară spre Port". Până în anul 1960, strada Prelungirea Traian, nu exista. Pe toată latura de vest a bulevardului Tomis, de la Hotel Grand și până la Hotelul Central (Pescarul) exista un parc care se numea Parcul Gării.

Revenind la Gara veche, trebuie spus că era, la vremea aceea, probabil singura în care trenurile nu mai aveau unde merge înainte, cam cum stă treaba cu Gara de Nord din București. În monografia soților Lăpușan "Constanța - file de album" se povestește că locomotiva unui accelerat care avea sistemul de frânare defect a dărâmat parapetul de la capătul liniei și a luat-o pe stradă la vale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 07 Octombrie 2014
Stire din Eveniment : Prinși cu jointuri în zona Gării
Pagina a fost generata in 0.4606 secunde