Eveniment de marcă la Biblioteca Județeană

Cum arăta Dobrogea în timpul Primului Război Mondial

602
Cum arăta Dobrogea în timpul Primului Război Mondial - biblioteca-1509029531.jpg

Articole de la același autor

Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" găzduiește, astăzi și mâine, un dublu eveniment cultural: simpozionul dedicat Primului Război Mondial și lansarea volumului "Dobrogea în contextul Primului Război Mondial".

Cele două evenimente sunt coordonate de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, dr. Corina-Mihaela Apostoleanu și dr. Delia Roxana Cornea și fac parte dintr-un proiect complex, dedicat împlinirii celor 100 de ani de la prima mare conflagrație mondială a secolului XX și respectiv Zilei Dobrogei (14 noiembrie).

În plus, luna viitoare, va avea loc și un concurs de cunoștințe de istorie, la care participă elevi din școli și licee constănțene, care vor fi premiați chiar în ziua de 14 noiembrie.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 10.00, după care numeroși istorici și oameni de cultură constănțeni vor avea discursuri și prezentări pe această temă. Sâmbătă, 28 octombrie, va fi organizată și o excursie tematică, intitulată "Pe urmele Primului Război Mondial în Dobrogea", pe traseul Constanța - Medgidia - Mircea Vodă - Cernavodă.

"Situația Dobrogei între anii 1916-1918 în izvoare istorice de epocă" este subiectul abordat de profesorul Valentin Ciorbea. Articolul analizează câteva documente create de Administrația Germană de Etapă din Dobrogea, care a început să se organizeze, începând cu octombrie 1916, pe o suprafață de 7.700 kilometri pătrați, ce includea județul Constanța și o fâșie din sudul județului Tulcea.

"În lipsa surselor istorice distruse de război și ocupanți, izvoarele istorice rămase de la Administrația Germană sunt esențiale pentru cunoașterea situației dintr-o importantă zonă a regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră. De maxim interes pentru informațiile pe care le conține este Memoriul Administrației Germane de Etapă din Dobrogea, întocmit la mijlocul lui aprilie 1917. Astfel, cunoașterea realităților demografice este posibilă din datele cuprinse în două statistici: cea a locuitorilor din zona Administrației etapelor germane din Dobrogea după situația din 15 mai 1917 și cea a locuitorilor din zona Administrației etapelor germane din Dobrogea după situația din 15 februarie 1918", a declarat prof. Ciorbea.

La rândul său, directorul Bibiotecii Județene, Corina Apostoleanu, le va vorbi invitaților despre "Literatură și război: George Topârceanu pe frontul dobrogean - Ecouri memorialistice". Ea le va reaminti acestora despre faptul că Primul Război Mondial a adus după sine transformări importante în viața socială a României. Deși la începutul Marelui Război exista un idealism al tinerilor care își doreau să lupte pentru Ardeal, pentru idealul românesc al națiunii întregite, confruntarea militară extrem de aspră, numărul mare de victime, suferința îndurată pe front sau în prizonierat aveau să ducă aceeași tineri pe un drum al schimbării mentalităților, odată cu metamorfoza imperiilor și a națiunilor.

"Ca urmare, mari scriitori români ai perioadei interbelice au participat activ la război, inclusiv pe front, în teritoriul dobrogean, și au lăsat o memorialistică interesantă, despre aceste momente, ori au scris pagini de literatură de mare impact", a precizat directorul bibliotecii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Octombrie 2017
Stire din Cultură-Educație : "Bravii noștri veterani de război"
Pagina a fost generata in 3.7272 secunde