Silvia Radu a adus "Grădina cu îngeri" la Muzeul de Artă

234

Articole de la același autor

Expoziția "Grădina cu îngeri" a artistei Silvia Radu poate fi admirată, până astăzi, 27 octombrie, la parterul Muzeului de Artă din Constanța. Aceasta este o expoziție cu caracter retrospectiv, care cuprinde atât lucrări de sculptură, cât și pictură și desen.

Tema expoziției este "România cu peisaje minunate și oamenii care locuiesc pe aceste meleaguri".

În același timp, este vorba despre o Românie al cărei trecut este plin de martiri, din antichitate până în perioada închisorilor comuniste, martiri pe care artista i-a portretizat în numeroase desene și ipostaze. De asemenea, intrând în expoziție descoperim în fiecare sală un înger care veghează de sus, transformând totul într-o grădină cu îngeri.

În vârstă de 82 de ani, Silvia Radu este un sculptor și pictor român foarte apreciat. Absolventă a Academiei de Arte Frumoase, artista expune din anul 1961 la majoritatea expozițiilor anuale, municipale și ocazionale organizate de Ministerul Culturii și de Uniunea Artișilor Plastici din România.

Colegii de breaslă susțin cu tărie că Silvia Radu este un artist complet, pentru că, pe lângă sculptura în bronz sau piatră, ea a abordat și pictura, ceramica, grafica în pastel ca și statuara din gips pictat.

Mai mult decât atât, ea este cunoscută mai ales pentru "Grădinile cu îngeri", pentru florile pictate în natură, buchete imense fără a fi naturi moarte, ci incluse în lumea țărânii din care au fost smulse. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6304 secunde