Cum își cinstesc medgidienii eroii

115
1
Cum își cinstesc medgidienii eroii - cumisicinstestmedgidienii-1401369973.jpg

Articole de la același autor

Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului au fost cinstite de Primăria Municipiului Medgidia la Monumentul Eroului Român din localitate.

La ora 08:30 a avut loc ceremonia prin care s-au comemorat eroii căzuți la datorie pentru apărarea țării. În deschiderea ceremoniei, Protopopul Protoieriei Medgidia a ținut o slujbă de pomenire în amintirea tuturor eroilor. Au urmat discursurile cadrelor militare care au condus și conduc garnizoanele din Medgidia, comandantul Garnizoanei și gr. Stoica Petre din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria.

Toți cei prezenți la eveniment au depus coroane la Monumentul Eroului Român: Garnizoana Medgidia, Batalionul 911 Infanterie, Asociația Veteranilor de Război, Cultul Eroilor, Asociația Revoluționarilor "Decembrie 89" Medgidia, Asociația Revoluționarilor "Tomis 22" Constanța – Filiala Medgidia, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere "Tomis Constanța" – Filiala Medgidia, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere "General Roland Pârlogeanu", Consiliul Local Municipal Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia, Poliția Locală Medgidia, Poliția Municipiului Medgidia, Jandarmeria Municipiului Medgidia, precum și reprezentanți ai Partidului Național Liberal, Pardidului Social Democrat și ai Partidului Conservator.

Acțiunea s-a încheiat cu o defilare a soldaților din Batalionul 911 Infanterie. A urmat expoziția de pictură "Cultul eroilor în armată și în credința neamului" organizată de Casa de Cultură "Ioan. N. Roman" la Cercul Militar. Acolo au fost vernisate picturile copiilor care frecventează cercul de pictură condus de Adina Dogaru. Au fost expuse picturi cu o tematică militară și patriotică, precum și icoane pe sticlă.



Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6072 secunde