Cum se face recuperarea modelelor arhetipale în designul vestimentar contemporan

270
Cum se face recuperarea modelelor arhetipale în designul vestimentar contemporan - muzeuldearta7-1621538183.jpg

Articole de la același autor

În fiecare an, la data de 21 mai, pe lângă Sfinţii Constantin şi Elena, sărbătorim şi ziua Constanţei. Cu această ocazie, la Muzeul de Artă din Constanţa se va desfăşura workshop-ul „Recuperarea modelelor arhetipale în designul vestimentar contemporan”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 15.00, la Centrul pentru Educaţie Interculturală, din cadrul instituţiei de cultură de la malul mării. La activitate vor participa elevi de la Palatul Copiilor.

Workshop-ul face parte din proiectul „Portul popular dobrogean. Recuperarea modelelor arhetipale în designul vestimentar contemporan”, realizat de muzeu, în parteneriat cu Palatul Copiilor şi Muzeul de Artă Populară. Acesta este coordonat de prof. Anca Paşa Deaconu şi lect. univ. dr. Cristina Gelan Olaru. Acţiunea va consta în realizarea unor colaje textile, cu modele preluate de pe portul costumelor tradiţionale populare ale etniilor dobrogene. Elevii participanţi vor prelua elemente ornamentale şi de decor, precum şi simboluri, de pe costume specifice portului popular şi le vor recompune în creaţii de design vestimentar. Acestea vor fi valorificate în cadrul altei expoziţii.

Reamintim că în Centrul pentru Educaţie Interculturală Constanţa a mai fost deschisă, luna trecută, expoziţia „Memorie şi dialog intercultural prin arta vizuală”, care poată fi vizitată până la sfârşitul lunii mai. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.509 secunde