Înotătorii de la Palatul Copiilor şi CS Farul participă la Cupa României

1031
Înotătorii de la Palatul Copiilor şi CS Farul participă la Cupa României - fondtileaga-1617807037.jpg

Articole de la același autor

Nataţia constănţeană este în focuri în această săptămână. De miercuri, 7 aprilie, la Târgovişte, a început Cupa României la cadeţi, juniori şi seniori, iar Palatul Copiilor şi CS Farul Constanţa participă cu câţiva sportivi.

Profesorul Octavian Tileagă s-a deplasat la Târgovişte alături de cinci elevi pe care îi antrenează la Palatul Copiilor şi îşi doreşte ca aceştia să obţină performanţele mult aşteptate. Tileagă s-a declarat extrem de mulţumit de condiţiile pe care le-a găsit la Târgovişte şi a explicat pentru „Cuget Liber” că riscul de infectare al sportivilor este extrem de redus, datorită măsurilor stricte pe care le-au luat organizatorii.

„Suntem la Târgovişte. Am venit aici să participăm la Cupa României. Există foarte multe măsuri stricte pe care trebuie să le respectăm, dar totul este bine. Sportivii sunt împărţiţi pe culoare. În bazin nu pot intra în acelaşi timp decât maxim 6 sportivi. Cluburile care participă sunt planificate la încălzire în funcţie de ore, astfel încât sportivii nu se întâlnesc între ei înafara concursului. În tribune, acolo unde stau ceilalţi sportivi care nu participă în acel moment, sunt aşrezaţi la o distanţă de 2 metri unul de celălalt. Este o organizare foarte bună. Cei de la Târgovişte au mai trecut prin această experienţă la competiţiile anterioare din toamnă, astfel încât au fost pregătiţi”, a declarat pentru „Cuget Liber” profesorul Octavian Tileagă.

Constanţa a excelat tot timpul la capitolul medalii atunci când a venit vorba de nataţie. Octavian Tileagă speră ca măcar 2 dintre elevii săi să prindă podiumul, deşi aceştia sunt mai mici la vârstă decât adversarii lor.

„Eu am venit cu 5 sportivi de la Palatul Copiilor şi cu unul de la CS Farul Constanţa. De la CS Farul mai sunt încă doi băieţi antrenaţi de Răzvan Florea şi unul care este tot la mine în custodie. Farul are 4 sportivi şi noi avem 5. Competiţia va dura până sâmbătă. Se intră în bazin în funcţie de ore, aşa cum v-am spus mai devreme. Sâmbătă dimineaţă vor fi finalele. Noi ne gândim la medalii, însă trebuie să ţinem cont şi de faptul că sportivii noştri sunt mai mici la vârstă decât ceilalţi. Am doi sportivi care se pot bate pentru o medalie, chiar dacă adversarii sunt mai mari. Le-am spus copiilor să înoate liniştiţi, fără presiune şi fără emoţii, pentru că nu le cere nimeni performanţă la acest concurs din punct de vedere al clasamentului. Să îşi facă toţi recorduri personale şi să demonstreze că nu au muncit degeaba până în acest moment. Anul viitor ei vor fi mai mari şi atunci vor avea mai multe şanse. Eu sunt mulţumit de pregătirea lor” , a adăugat Octavian Tileagă.

Profesorul a explicat că după Cupa României, care se dispută la Târgovişte, în vara acestui an, vor mai urma alte două competiţii importante la care Constanţa vizează podiumul.

„În luna mai vor avea loc Campionatele Internaţionale ale României, acolo unde toate generaţiile vor participa. După aceea urmează în iulie campionatul de copii, 10-11 ani şi campionatul de cadeţi, 12-14 ani. Sperăm să ne întoarcem la Constanţa cu rezultate bune şi să obţinem ceea ce ne-am propus. Pentru asta muncim în fiecare zi la bazin” , a încheiat Octavian Tileagă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4908 secunde