Ținând cont de intervalul foarte scurt rămas până la înscrierea la facultate, Universitatea "Ovidius" a decis să posteze pe site-ul oficial Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere de studii de licență, fără a preciza însă punctual la fiecare din cele 16 facultăți cum vor deveni liceenii studenți ovidieni.
Rectorul Dănuț Tiberius Epure a declarat pentru "Cuget Liber" că nu vor fi mari modificări față de admiterea de anul trecut, cu excepția faptului că dispar notele din timpul celor patru ani de liceu. "Acum aștep-tăm cu interes de la Ministerul Educației aproba-rea cifrei de școlarizare sau mai bine zis a noilor granturi și după aceea vom face publice toate datele care îi interesează cu siguranță pe foarte mulți".
Cu ocazia acțiunii Porți Deschise la Universi-tatea "Ovidius" am aflat, spre exemplu, că la Facultatea de Litere admiterea constă dintr-un interviu pentru testarea aptitudinilor de exprimare și creativitate și dintr-o probă scrisă la limba română. La Facultatea de Medicină dentară, concursul de admitere va consta dintr-un singur test grilă, care va conține 100 de întrebări din manualul clasei a XI-a. La Facultatea de Medicină, modalitatea de calcul a mediei de admitere va fi 80% proba de biologie și 20% media de bacalaureat. În funcție de specialitate, testul va consta din 100 de întrebări tip grilă, res-pectiv 60 de întrebări la Facultatea de Moașe și la Facultatea de Asistenți medicali.
La Facultatea de Științe economice, ca și la Facultatea de Fizică, chimie, electronică și tehnologia petrolului, admiterea se realizează prin concurs pe bază de dosar, criteriul de înscriere fiind media examenului de bacalaureat. La Facultatea de Farmacie, forma de examinare va fi tip grilă, cu 100 de întrebări: 50 de întrebări din ma-nualul de Biologie de clasa a XI-a și 50 de întrebări din manualele de clasele a X-a și a XI-a de Chimie organică.
La Facultatea de Drept, va fi concurs de dosare, respectiv 100% media de la Bacalaureat, criteriu de departajare fiind media notelor la disciplina limba română scris și oral de la Bac. La Facultatea de Teologie, admiterea se va face în urma rezultatului de la examenul medical, un test psihologic și media de la Bacalaureat.