Video Cumpăna a celebrat Ziua Culturii Naționale prin evenimentul „S-a născut un Luceafăr”

133
2 min citire
Astăzi, 15 ianuarie 2026, cu prilejul Zilei Culturii Naționale și al împlinirii a 176 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna au organizat, în sala mare a Casei de Cultură, evenimentul cultural-artistic „S-a născut un Luceafăr”. Manifestarea a reprezentat un omagiu adus poeziei, limbii române și valorilor identitare, susținut de elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”.
Desfășurat sub egida Anului „Constantin Brâncuși”, evenimentul a propus un dialog simbolic între două mari personalități ale culturii românești – Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși – uniți prin aspirația către esență, infinit și spiritualitate.
Cumpăna a celebrat Ziua Culturii Naționale prin evenimentul „S-a născut un Luceafăr”, dedicat lui Mihai Eminescu - cumpana2-1768487354.webp
Manifestarea a fost deschisă printr-o intervenție telefonică a doamnei primar al comunei Cumpăna, care a subliniat importanța culturii ca fundament al comunității, rolul educației artistice în formarea tinerilor și responsabilitatea de a păstra vie moștenirea culturală românească.
Programul artistic a debutat cu momentul „Eminescu în inimă de copil”, susținut de elevii clasei a IV-a E, coordonați de prof. Nicoleta Marinescu, urmat de interpretările elevilor clasei a IV-a B, coordonați de prof. Florentina Mocanu. Recitările și momentele muzicale au adus în prim-plan actualitatea și sensibilitatea versului eminescian.
Dimensiunea artistică a fost completată de momente coregrafice speciale, oferite de sportivele Secției de Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, coordonate de prof. Elena Vlad, și de elevele Star Dance Studio Cumpăna, coordonate de instr. Amalia Costea.
Teatrul a adus profunzime și reflecție prin spectacolul „O noapte în Galeria Eminescu”, pus în scenă de Trupa de Teatru „Clubul Personajelor”, coordonată de prof. Alina Ilioiu. De asemenea, evenimentul a evidențiat caracterul multicultural al comunității, prin momentele artistice în limba turcă susținute de Zara Bănuț și Ali Ateș, coordonați de profesorii Adriana Ivanciu și Firdes Musledin.
Cumpăna a celebrat Ziua Culturii Naționale prin evenimentul „S-a născut un Luceafăr”, dedicat lui Mihai Eminescu - cumpana-3-1768487362.webp
Un moment aparte a fost recitarea poetei locale Grosu Constantina, care a prezentat poezia „Luceafărului Nepereche”, simbol al continuității creației literare și al valorii culturale cultivate la nivel local.
Atmosfera de reculegere și admirație față de opera eminesciană a fost completată de momente muzicale inspirate din creația poetului, iar finalul a aparținut Grupului „Lira Folk”, coordonat de prof. Mirela Chirilă. Spectacolul a fost prezentat de Cătălin Câmpanu.
Publicul a avut, de asemenea, ocazia să admire o expoziție tematică de pictură, coordonată de prof. Marian Vintilă, și o expoziție de carte realizată de Biblioteca Comunală Cumpăna, bibliotecar Luminița Cioroiu. La eveniment a fost prezent și Ștefan Pleșoianu, reprezentant al Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța.
Evenimentul „S-a născut un Luceafăr” a fost o adevărată celebrare a culturii române și o dovadă că, în comuna Cumpăna, valorile culturale sunt păstrate, trăite și transmise mai departe din generație în generație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0605 secunde