S-a născut sub o stea norocoasă. Dumnezeu a hărăzit-o cu darul poeziei, dar mai presus de orice, cu iubirea pentru oameni. Este de profesie medic și, când muza Euterpe o atinge cu aripa sa creatoare, scrie versuri de o s ...
Timp de două zile, în perioada 7 - 8 octombrie, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează prima ediție a Festivalului Național de Poezie „ART.POETICA@OVIDIUS”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cu ...
Un preot ortodox de la Parohia Sfânta Cuvioasă Monica din Mantova, a publicat, cu ocazia zilei de mărţişor, pe pagina sa de Facebook, o poezie emoţionantă și tristă în același timp, dedicată evenimentelor nefericite care ...
Teatrul de Stat Constanța a programat mâine, 31 august, cea de-a doua întâlnire în cadrul Nocturnelor de muzică și poezie dobrogeană, un proiect gândit pentru a fi permanentizat în toate anotimpurile, chiar dacă a fost i ...
Mezzosoprana Gabriela Dobre, artistă renumită a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, împreună cu artistul plastic Mirela Iuliana Turtoi, preşedintele Asociaţiei „Artişti Dobrogeni” le-au pregătit constăn ...
Doors Club va găzdui, mâine, cea de-a doua ediție a Clubului de Poezie, eveniment consacrat artiștilor tomitani - actori, poeți, muzicieni și oferit publicului larg, însetat de frumos. Clubul de Poezie invită la fie ...
Luna aceasta, sunteți invitați, cu mic, cu mare, la cea de-a doua ediție a Clubului de Poezie. Tema întâlnirii din data de 11 februarie, ora 19.00, găzduită de Clubul Doors, va fi "Amorul în poezie". "Pentru că tema ...
Anul 2020 vine cu o mulțime de surprize pentru locuitorii orașului Constanța. În premieră, marți, 14 ianuarie, cu o zi înainte de sărbătorirea zilei lui Eminescu, la Clubul "Doors" din Constanța va avea loc prima ediție ...
Dacă v-ați obișnuit ca în Clubul "Doors" să mergeți mai mult la concerte sau show-uri de stand-up comedy, iată că, marți, 3 decembrie, de la ora 19.00, aici se va vorbi despre poezie. Iulia Pană și Amelia Stănescu ș ...
Poeta Ana Blandiana a obținut, astăzi, Marele premiu la cea de-a XXXI-a ediție a Concursului național de creație literară "Vasile Voiculescu", organizat de Consiliul Județean Buzău și Centrul cultural "Alexandru Marghilo ...
Centrul Cultural Județean Constanța "Teodor T. Burada" va fi, astăzi, 18 octombrie, începând cu ora 12.00, gazda unei conferințe de presă care are ca temă Concursul Național de Poezie "Harababuriada". Evenimentul este or ...
Week-end-ul care tocmai ce s-a încheiat a marcat un eveniment cultural deosebit în cetatea tomitană - Centenarul românesc Mihai Eminescu, "Poezie și muzică", găzduit de Muzeul de Artă din Constanța. Invitații speciali a ...
În sala "Remus Opreanu" din cadrul Prefecturii Constanța, a avut loc, zilele trecute, cea de-a cincea ediție a Concursului Tradițional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă. La eveniment, au participat 40 de elevi din j ...
Săptămâna aceasta, Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" va fi gazda întâlnirii finale din cadrul Premiului Internațional "Marco & Alberto Ippolito". Este pentru prima dată în cei 16 ani de existență ai acestui concu ...
Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" din Constanța organizează, astăzi, începând cu ora 17.30, cea de-a treia ediție a concursului "Iubitorii de Rime", care celebrează Ziua Internațională a Poeziei. Potrivit directorului ...
Cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Ovidiu au organizat, ieri, un eveniment ce a marcat ziua de naștere a poetului Publius Ovidius Naso. Drept urmare, directorul unității școlare, Daniela Bîrsan, ...
i Într-o atmosferă încărcată de emoție și sensibilitate, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța a găzduit, luni, chiar de Ziua Culturii Naționale, festivitatea de premiere a elevilor care au obținut ...
Tinerii din Constanța și din zona Dobrogea, în general, au nevoie de o poveste a lui Ovidius, care să facă atractivă figura lui culturală și emblematică, iar această poveste lipsește. De la această premisă s-a născut ini ...
ASOCIAȚIA ECSIA SOCIAL ORG vă invită sâmbătă, 28 octombrie, începând cu ora 19.00 la Sala Studio din bd. Mamaia nr 124 a Universitatii OVIDIUS Constanta la un spectacol de poezie și coregrafie despre viața poetului ...
Anul acesta, se împlinesc nici mai mult, nici mai puțin decât 2000 de ani de la moartea marelui poet latin Ovidius Publius Naso la Tomis, cetatea în care acesta și-a petrecut anii de exil. Cu această ocazie, Muzeul ...
Yunus Emre Enstitusu Constanța, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea organizează, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (Sala Pictată) ...
Din dorința de a marca împlinirea a 2.000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso într-un mod aparte, prin publicarea unui volum colectiv dedicat șederii sale la Tomis, dr. Dorin Popescu lansează un apel la co ...
Școala Gimnazială "George Enescu" Năvodari a organizat, vineri, în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte "Regina Maria", cea de-a VIII-a ediție a festivalului de poezie amuzantă intitulat "În așteptarea lui M ...
Comisia de învățământ a Uniunii Democrate Turce din România a organizat, în week-end, la Medgidia, un concurs de poezie dedicat poetului "Asik Veysel" (1894-1973) și destinat elevilor din clasele I-XII. Concursul a reuni ...
După ce, zilele trecute, prof. Anca Zeciu o prezenta pe… "Vera" "devo-ratorilor" constănțeni de evenimente literare prezenți la Atelierele Revistei Tomis, ultima întâlnire estivală l-a avut, în premieră, ca invitat ...
Ziua Internațională a Poeziei (21 martie) a fost omagiată, de-a lungul acestei luni, cu poezia "Scrisoare", aparținând lui Emil Brumaru. Scrisă de autor cu stiloul încărcat cu cerneală neagră, pe o filă velină de format ...
În Aula Bibliotecii Județene "I.N. Roman" Con-stanța, vor avea loc luni, 21 martie, de la ora 17, manifestări dedicate Zilei Internaționale a Poeziei. În program au fost prevăzute, după cum ne informează Corin ...
Pentru că, mâine, se împlinesc 166 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, numeroase instituții de cultură și de învățământ au început deja să-l comemoreze pe poetul nepereche. La Cumpăna, elevii Liceului Tehnolog ...
"Scrisoarea III", "Somnoroase păsărele", "Luceafărul" și multe alte zeci de opere, toate au fost lecturile copilăriei anilor ’80 și chiar ’90. Copiii de atunci dormeau cu cărțile lui Eminescu ...
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat, zilele trecute, la Medgidia, un concurs de poezie dedicat poetului turc, Așik Veysel (1894-1973). Peste 50 de elevi de etnie turcă din județul Constanța au participat la c ...