De 1 Decembrie, elevii Școlii gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” au dat mână cu mână

404
De 1 Decembrie, elevii Școlii gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” au dat mână cu mână - scoala18-1638365515.jpg
Întâi, suntem UNIȚI! Întâi, suntem NOI! Și suntem mândri! NOI suntem ROmândri!

 

Pentru că avem atât de multe lucruri de care putem fi mândri: o bogată istorie, un popor viteaz, portul popular românesc, această bogată moștenire lăsată de strămoșii noștri. Ne mândrim și cu oamenii minunați de lângă noi: copii frumoși, părinți iubitori și dascăli dedicați, care astăzi își unesc inimile mai mult ca oricând și rescriu o pagină de istorie. 1 decembrie aduce împreună JeanBartieni ROmândri de a se uni în bucuria de a striga „La mulți ani, România!”

 

Ne era dor să fim din nou împreună, ne-am îmbrăcat românește și am demonstrat că doar împreună creștem frumos, clădim idealuri și suntem creatori de valori. Românașii noștri și-au dat mână cu mână și au cuprins întreaga școală. De 1 decembrie, Școala Gimnazială Nr. 18 „Jean Bart” Constanța se ROmândrește cu cea mai mare bogăție a națiunii noastre: COPIII!

 

O zi plină cu surprize pentru cei mai mici JeanBartieni. Micuții preșcolari, coordonați de doamnele Cerasella Andrieș și Victoria Luță, au avut parte de prima lecție patriotică: au „citit” România în imagini, au confecționat stegulețe și s-au prins, pentru întâia oară, în tradiționala Horă a Unirii.

 

Și prichindeii de la pregătitoare au descoperit folclorul românesc. Buburezele de la CP B (înv. Florinela-Marinela Rusu) au pictat harta României și au decorat costumul popular. „Drag mi-e jocul românesc” i-a unit frumos și i-a adus în același pas, spre final. Cu voioșie și bucurie, au strigat la unison, micuții românași de la CP C (înv. Petrica-Alina Cazacu): „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”

 

Clasele întâi au învățat pentru întâia oară să simtă românește. Micuții clasei 1 A (înv. Florentina Ion) au decorat ceramică românească și au vizionat „România, țara mea iubită.” De sărbătoare s-au gătit și florile de la 1 B (înv. Florentina Mărgineanu), au cântat, au desenat și au învățat despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie.

 

Cu „ROmândrIE” au aflat românașii de la clasa a 2-a A (înv. Simona Stavarachi), o frumoasă poveste despre IE. Apoi, cu multă măiestrie, au realizat împreună ia românească, au decupat și au lipit în cadrul activității „Românie, plai cu flori.”

 

Momentul artistic intitulat „Mândru că sunt român”, i-a unit și pe micuții de la clasa a 2-a B (înv. Nicoleta Onu). Aceștia au realizat colaje cu steagul României, au interpretat cântecul „Treceți, batalioane române, Carpații” și au urat un călduros „La mulți ani” tuturor românilor.

 

Îmbrăcați în costume populare românești, pregătiți cu stegulețe tricolore, elevii clasei a 2-a C (înv. Elena-Daniela Rățoi), au spus într-un glas: „La mulți ani, România mea!” Mândri de frumoasele costume pe care le-au purtat, au realizat și ei ia și cămașa, decorându-le după pricepere și dorință.

 

Clasele a 3-a și-au dedicat orele de limba română, muzică și arte sărbătoririi Zilei Naționale a României. Românașii de la clasa a 3-a A (înv. Florentina Marin) au discutat despre personalitățile care au contribuit la realizarea Marii Uniri, au recitat poezia „Scumpă țară românească” de George Coșbuc și au decorat farfurii de carton după modelul ceramicii de Horezu și de Corund. Cu sufletele pictate în 3 culori, românașii de la clasa a 3-a B (înv. Nicoleta Gurău) au creat felicitări prin colorarea steagului și a portului tradițional românesc. Mândri întâi de toate, copiii noștri ne reamintesc cele mai valoroase însușiri ale poporului român: „viteaz”, „unit” și „bun”.

 

Simbolurile României i-au încântat și pe românașii de la clasa a 4-a A (înv. Alina Ivașcu-Keusch). Îmbrăcați în straie populare românești, copiii au pictat farfurii cu motive traditionale, iar eleva Andra Mihuță ne-a trimis în lumea cântecului popular, cu al ei glas duios și blând.

 

„Pâmântul românesc, plai de vis”, o spun atât de frumos și elevii clasei a 4-a B (înv. Dorița Ștefănescu). Mândria de a fi român i-a adunat pe toți laolaltă, în realizarea unui pliant ce urmărește promovarea României prin marile unități de relief.

 

Programul artistic a fost înnobilat de cântecele patriotice interpretate înălțător de corul școlii, îndrumat de prof. Alina-Diana Burciu. Elevii clasei a 8-a B s-au reunit și, suflet lângă suflet, au cântat împreună Imnul Țării noastre, amintindu-ne tuturor, mari și mici, de marea noastră familie, uniți sub un singur nume: România Mare.

 

Școala lui Jean Bart marchează această zi deosebită cu un mic-mare proiect comun, de „unire” a tuturor claselor de gimnaziu. Sub îndrumarea doamnei profesor Andreea- Nicoleta Cosma, fiecare elev își lasă amprenta pe tricolorul românesc într-un colaj impresionant de mânuțe colorate în Albastru, Galben și Roșu. La fel ca Principatele, elevii școlii noastre sunt parte din aceeași familie, oameni mici dar cu potențial mare, cu visuri și speranțe pentru un viitor frumos, atât pentru ei înșiși, cât și pentru țara noastră dragă.

 

Noi nu putem decât să îi susținem, să îi ghidăm și să îi încurajăm, zi de zi, în timp ce încercăm să navigăm pe apele înspumate ale prezentului, cu speranța și încrederea că viitorul va fi unul însorit, cu ape limpezi și cristaline.

 

Și de acest Întâi, reușim să cultivăm spiritul patriotic. Și de acest Întâi, suntem NOI: mai MÂNDRI, mai UNIȚI, mai BUNI!

 

De Întâi decembrie, la Școala lui Jean Bart, dăm mână cu mână și strigăm la unison:

 

„La mulți ani, dragi români!”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5214 secunde