Universitatea "Ovidius"

Dezbatere pe tema "Omul. Mediul. Poluarea"

178
< 1 min citire
Dezbatere pe tema
Vineri, 7 iunie, de la ora 9, Departamentul de Chimie și Inginerie Chimică a Facultății de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța, în colaborare cu Societatea de Chimie din România și Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează a VI-a ediție a proiectului "Omul. Mediul. Poluarea". 
Scopul manifestării este înțelegerea modului în care umanitatea este legată de natură, conștientizarea elevilor asupra efectelor negative ale poluării mediului și implicarea în vederea dezvoltării unor atitudini responsabile față de mediul înconjurător și comunitate. 
La manifestare vor participa elevi de gimnaziu și liceu din județul Constanța, înscriși la trei secțiuni: comunicări orale, postere și activități experimentale în scopul interpretării efectelor factorilor poluanți asupra echilibrului ecologic. Activitățile experimentale vor demonstra abilitățile practice și îndemânarea de a realiza investigații experimentale în scopul dezvoltării personalității tinerilor prin formarea unor competențe sociale ale acestora, cum ar fi: comunicarea, munca, integrarea și asumarea rolurilor în echipă. Vor fi acordate diplome de participare pentru toți elevii, precum și premii și mențiuni pentru elevii merituoși din fiecare secțiune. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0429 secunde