RAJA - model de bune practici în absorbția fondurilor europene

227
2
RAJA - model de bune practici în absorbția fondurilor europene - rajabuna-1370459132.jpg

Articole de la același autor

În perioada 4 - 9 iunie 2013, la Constanța, se desfășoară Reuniunea Operativă cu operatorii regionali de apă, precum și Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, evenimente la care participă reprezentanți ai Comisiei Europene, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Finanțărilor Europene, Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale, Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Institutului Național de Sănătate Publică, Administrației Naționale Apele Române, ai Academiei Română și ai Autorității Naționale de Reglementare a Achizițiilor Publice, precum și reprezentanții celor mai mari operatori regionali de la nivel național. Întâlnirile din cadrul celor două evenimente se axează pe implementarea și derularea programelor cu finanțare europeană nerambursabilă din cadrul Programelor Operaționale Sectoriale de Mediu.

Plecându-se de la premiza că S.C. RAJA S.A. derulează unul dintre cele mai ambițioase proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă, în cadrul întâlnirii Comitetului de Monitorizare a fost programată și o vizită de lucru la Stația de Epurare Eforie Sud. Cei aproximativ 80 de reprezentanți ai autorităților publice centrale și regionale care au vizitat stația de epurare, ieri, s-au arătat interesați atât de tehnologia avansată folosită pentru epurarea apelor uzate în cadrul obiectivului, cât și de toată procedura de derulare a contractului de execuție a lucrărilor propriu-zise.

O stație de epurare modernă, pe bani europeni

Proiectul "Reabilitarea și modernizarea Stației de Epurare ape uzate Eforie Sud" este cofinanțat din Fondul de Coeziune, contractul de finanțare fiind încheiat cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice la data de 3 martie 2011, la valoarea de 139.739.789 lei. Stația, inaugurată pe data de 29 aprilie 2013, are o capacitate maximă de 745 de litri pe secundă, iar dimensionarea capacității tehnice de preluare ape uzate s-a făcut pentru o populație de 140.000 de persoane pe timp de vară și 69.000, pe timp de iarnă. Obiectivul va prelua și prelucra apele uzate din localitățile Eforie, Agigea, Tuzla, Techirghiol, Costinești și Schitu.

Lucrările au constat în demolarea parțială a fostei stații, extinderea la capacitatea proiectată, dar și introducerea treptei terțiare de epurare, incluzând îndepărtarea biologică a azotului și fosforului, stabilizarea aerobă și deshidratarea nămolului. Prin introducerea treptei terțiare de tratare a apelor uzate, Stația de Epurare Eforie Sud a devenit una din cele mai moderne stații de epurare din Romania.

Finalizarea cu succes a contractului "Reabilitarea și modernizarea Stației de Epurare Eforie Sud" a devenit astfel un model de bune practici în derularea și implementarea programelor cu finanțare europeană nerambursabilă.

"Dacă ar fi mai multe companii ca RAJA, România ar absorbi mai multe fonduri europene. Managementul activ de care a dat dovadă RAJA ne face să fim optimiști cu privire la capacitatea de finalizare a tuturor obiectivelor de investiții cu bani europeni în timp util", a declarat Benoit Nadler, reprezentantul Comisiei Europene pentru România, cu prilejul vizitei la Eforie Sud. La rândul său, directorul Autorității de Management POS Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ciprian Ghioc a afirmat: "Prin vizita programată astăzi la stația de epurare Eforie Sud, am vrut să arătăm tuturor celor implicați în aceste proiecte europene că astfel de investiții se pot finaliza cu succes, în conformitate cu cele mai înalte standarde".

Comentează știrea

constantean
6 iunie 2013
dilema

Se investesc atatia bani si apa e atat de scumpa, dar nu inteleg de ce gustul apei de la robinet nu reflecta toate astea... Si sa nu dam vina pe tevi in toate cazurile... mai spuneau niste importanti din cta ca apa de la robinet e aproape la fel de buna ca apa plata in CT, sa vina sa ii dau eu niste apa plata, ca sa vada diferenta, ca de 10 ani, beau apa de la magazin...din pacate...

edy
6 iunie 2013
palazu

au promis ca in vara asta canalizarea in palazu va fi functionala. se lucreaza in stilul nostru, strazile sunt varza, iar canalizare nu avem. cume cu finalizarea acestei investitii domnilor?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3819 secunde