Academia Română organizează miercuri, 7 iunie 2023,
conferința „Carol al II-lea al României. Un rege controversat“, prezentată de
dr. Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Național Peleș.
Evenimentul face parte din seria de conferințe cu public „Ora de știință“ și va
avea loc în Aula Academiei din Calea Victoriei 125, începând cu ora 17.
Istoricul Narcis Dorin Ion constată că, la șapte decenii
de la dispariție, regele Carol al II-lea rămâne o figură controversată în
istoria României contemporane. Carol al II-lea a fost un personaj complex și a
stârnit cele mai variate reacții în epocă, atât din cauza comportamentului (de
multe ori bizar, excentric, de neînțeles pentru cei mai mulți), cât și din
pricina acțiunilor sale politice, care au dus la instaurarea regimului de
autoritate monarhică, la desființarea partidelor politice și la crearea unui
nou regim politic ce excludea democrația parlamentară. Analizând studiile
conform cărora anul 1938 a fost declarat drept un vârf al dezvoltării economice
din România interbelică, dr. Narcis Dorin Ion arată că activitatea regelui, mai
ales cea din domeniul cultural, a fost susținută de contribuția unei întregi
clase politice, sociale și administrative. După anul 1990 întreaga literatură
memorialistică și documentele istorice editate au adus o nouă lumină asupra
epocii interbelice, văzută și azi ca un reper fundamental, pe mai multe
planuri, al istoriei statului român.
Conferința va fi moderată de acad. Marius Andruh,
vicepreședinte al Academiei Române, și va cuprinde o sesiune de întrebări și
răspunsuri, la care publicul este invitat să participe.
Narcis Dorin Ion (n. 1974) este directorul general al
Muzeului Național Peleș (începând cu anul 2016), iar în perioada 2003-2016 a
fost directorul general al Muzeului Național Bran. Este membru al Comisiei
Naționale a Muzeelor și Colecțiilor (2003-2004, 2013-2023).
Licențiat al Facultății de istorie – Universitatea din
București (1997), ca șef de promoție, este doctor în istorie (2006) cu
cercetarea Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX),
lucrare distinsă cu Premiul „George Oprescu“ al Academiei Române (2013). Este
laureat al premiilor „I.C. Filitti“, „Nicolae Iorga“ și „Dinu C. Giurescu“ ale
Fundației Culturale „Magazin Istoric“ (2018, 2019, 2021, 2022), iar în 2022 a
primit diploma „Meritul Academic“ a Academiei Române.
Istoric, muzeograf și cercetător, interesat în special de
istoria modernă, contemporană și recentă a României, Narcis Dorin Ion este
autor a 22 de cărți și a peste 100 de studii de specialitate, care tratează
istoria elitelor, parcursul partidelor politice, istoria familiei regale a
României (Carol al II-lea al României. Un rege controversat, vol. I-V),
biografiile unor reputați istorici (Dan Berindei, Dinu C. Giurescu, Răzvan
Theodorescu). A realizat studii privind specificul monumentelor istorice.
A organizat expoziții şi manifestări științifice de
prestigiu la Muzeul Național Bran și la Muzeul Național Peleș. A redactat,
coordonat și editat ample cataloage de expoziții, considerate lucrări de
referință în domeniul istoriei artei și al patrimoniului cultural.