Eveniment important pentru familia Regală, celebrat la Castelul Peleș

141
Eveniment important pentru familia Regală, celebrat la Castelul Peleș - domeniulregalsinaia-1499857605.jpg

Articole de la același autor

Se împlinesc 90 de ani de la încoronarea Regelui Mihai. Familia Regală sărbătorește evenimentul la Castelul Peleș, alături de sute de personalități. Niciun alt monarh nu a mai atins, în timpul vieții, 90 de ani de la încoronare.


Mihai I a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, la 20 iulie, după moartea bunicului său, Ferdinand. Avea doar 6 ani.


Cu doi ani înainte, tatăl lui Mihai I, Carol al II-lea, renunțase la tron, pentru a rămâne în străinătate cu amanta sa, Elena Lupescu. Pentru că era minor, regele guverna cu ajutorul unei Regențe.


Din Regență făceau parte principele Nicolae - al doilea fiu al lui Ferdinand, patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan.


Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul Rege și de Regență la 20 iulie 1927.
Principalele partide politice s-au poziționat diferit față de Regență. Liberalii au susținut-o și au grăbit depunerea jurământului, pentru a evita formarea unui curent carlist în armată. Țărăniștii au pus chiar problema aducerii în țară a lui Carol al II-lea.
Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică. În plină criză economică, Carol al II-lea s-a întors în țară și și-a detronat fiul. Prima domnie a Regelui Mihai s-a încheiat la 8 iunie 1930.


După 10 ani de autoritate dictatorială, Regele Carol al II-lea i-a lăsat tronul fiului său și a fost înlăturat de generalul Ion Antonescu. Astfel, la 6 septembrie 1940 începea a doua domnie a Regelui Mihai, dominată de regimul dictatorial impus de mareșalul Antonescu și de război.
Regele Mihai a fost forțat de comuniști să abice, în 30 decembrie 1947.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.027 secunde