Inspectoratul Școlar
Județean Constanța a distribuit în cursul zilei de astăzi, 26 noiembrie, la
Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, un număr de
247.000 de teste rapide antigen non-invazive din proba de salivă, pentru 230 de
unități de învățământ, după cum a transmis, în urmă cu puțin timp, prof. Sorin
Mihai, inspector școlar general.
Conform precizărilor
Ministerului Educației, aceste teste vor putea fi utilizate sau distribuite la
domiciliu joi, 2.12.2021 sau vineri, 3.12.2021.
Același inspector
general a menționat că, la nivelul județului Constanța, în majoritatea
unităților de învățământ s-a optat pentru testare la domiciliu, cu excepția a patru
instituții școlare în care testarea se va realiza într-o formulă combinată,
atât în instituția școlară, cât și la domiciliul elevilor.
Acestea sunt Colegiul
Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (în unitatea de învățământ); Grădiniţa
Cu Program Prelungit „Lucian Grigorescu” Medgidia (mixt); Liceul Cu Program
Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa (mixt); Liceul Tehnologic „Pontica”
Constanţa (mixt); Şcoala Gimnazială „Spectrum” Constanţa (mixt)
Cât privește
transmiterea rezultatului de către părinți conform art. 6^1, alin. (6) din
ordinul comun, „În situația efectuării testării cu teste rapide antigen
non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea
părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată,
în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei
responsabile desemnate conform art. 11."
„La nivelul fiecărei
unități de învățământ s-a stabilit procedural cum se vor transmite datele.
Este, într-adevăr, un exercițiu de responsabilitate din partea tuturor
actorilor educaționali", a mai precizat prof. Sorin Mihai.