Dobrogea, un dar al Mării Negre și al Dunării de Jos (I)

Parafrazându-l pe Herodot, care sugera lumii că Egiptul este un dar al Nilului, nu greșim a spune că Dobrogea este deopotrivă un dar al Mării Negre și al Dunării de Jos.

Dobrogea, această provincie integrată organic vetrei strămoșești a românilor încă din mileniile îndepărtate ale neoliticului și cuprinsă în statul lui Burebista, este un pământ atât de darnic în bogății și atât de plin de istorie cum rar se poate întâlni o altă regiune pe globul pământesc.

Pământul dintre Dunărea de Jos și Marea Neagră a avut parte de zbucium și suferință, de răsturnări incredibile în evoluția sa istorică, lăsând urmașilor locuitori tristă amintire a cruzimilor barbare. Aceiași pământeni statornici au ieșit din adăposturile lor bine tăinuite, au refăcut din temelii edificiile, și-au răsturnat brazda apărată cu prețul sângelui lor. Prezența locuitorilor este bogat ilustrată de cultura materială și spirituală ascunsă în straturile de pământ: totul dovedește continua și masiva lor contribuție la tezaurul istoriei naționale.

Geto-dacii, cultură strălucită

Dobrogea se leagă indisolubil de întregul trup al țării și probează strălucit atât vitalitatea istorică din timpuri imemorabile și până astăzi, cât și unitatea etnică de pe ambele maluri ale Dunării până la "Marea cea Mare" a lui Mircea cel Bătrân.

Istoria românească cu numeroase momente de înălțare la adevărata măreție umană, cu figuri legendare de voievozi ce străjuiesc drumul nostru de veacuri, este o mărturie elocventă de muncă și luptă, de abnegație și eroism.

Poporul român născut dintr-un proces istoric neîntrerupt, din contopirea dacilor cu romanii, a fost cel dintâi în timp și cel mai puternic în expresie ca factor hotărâtor care a stăpânit și umanizat spațiul din jurul Carpaților și de-a lungul ambelor maluri ale Dunării de Jos până la Marea Neagră, constituind aici o civilizație superioară, durabilă și aceasta în ciuda tuturor încercărilor dramatice.

Amintim cultura strălucită a geto-dacilor, contactul îndelungat dintre coloniile grecești de la mare cu băștinașii, masiva și spectaculoasa civilizație romană, cu mărețul monument triumfal de la Adamclisi, stăpânirea bizantină într-un permanent efort de stăvilire a invaziilor dinspre răsărit și miazănoapte și cu grija legitimă de apărare a moștenirilor de la gurile Dunării, localnicii români din veacurile VII până în X a căror prezență o atestă documentele scrise ale lumii culte din Bizanț și în special mărturiile arheologice din așezări și cimitire: Basarabi (cu celebrul său ansamblu rupestru), Capidava, Dinogetia, Castelu, Nalbant, Satu Nou, Gârlița, Limanu, Constanța și în sfârșit continua și constanta activitate creatoare a românilor din Evul Mediu, care mențin aici permanent flacăra vie a ființei lor etnice în toată această epocă întunecată a dominației feudale otomane.

Amărăciunea

vremurilor trecute

Cu istoria sa zbuciumată, Dobrogea a cunoscut din plin amărăciunea vremurilor trecute. Sutele de movile ale mormintelor și ruinele cetăților moarte, nenumăratele mărturii ale strămoșilor au fost pentru românii dobrogeni o carte deschisă în care le-a fost înscris din vremuri străvechi dreptul de moștenire asupra pământului dintre Dunăre și Marea Neagră.

Urmele materiale cunoscute până acum în Dobrogea datează de peste 120.000 de ani. Începând din acele vremuri îndepărtate, acest teritoriu a fost continuu populat, așa cum demonstrează numeroasele dovezi de ordin istoric și arheologic.

Cercetările efectuate și-n prezent reliefează evoluția societății omenești din cele mai îndepărtate timpuri în această zonă de importanță excepțională pentru istoria României, aspirația către civilizație și progres a locuitorilor fascinantului tărâm, dintre Dunăre și Marea Neagră, multe din aceste dovezi se găsesc în cadrul Muzeului de Istorie Naturală și Arheologie din Constanța și al Muzeului de Arheologie din Tulcea.

Românii locului, dicienii și cojenii, sunt dublați aici prin așezarea păstorilor veniți de la munte la mare. Aluatul etnic mereu activ conduce la eforturi conjugate ale țărilor române - Moldova, Țara Românească și Transilvania - împotriva dominației otomane. Colaborarea voievozilor Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Vlad Dracul, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu constituie trăsătura dominantă a luptei românilor de pretutindeni pentru unitate și independență. În cadrul ei, un rol de seamă l-a deținut apărarea frontului dunărean și a litoralului maritim.

"Suntem independenți!"

Revoluția de la 1821 de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu a înregistrat participarea multor dobrogeni. În cadrul revoluției burghezo-democratice de la 1848, care a dat un atât de mare impuls conștiinței de sine a poporului român, Dobrogea a jucat un rol important, românii de aici au luat parte activă la desfășurarea ei. Aceasta a îndemnat pe Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad și Nicolae Bălcescu să încerce reaprinderea revoluției în dreapta Dunării de Jos.

După războiul Crimeii, cu întregul cortegiu de suferințe provocate de debarcări și epidemii, se produce în Dobrogea o tot mai accentuată afirmare a românilor pe plan economic, cultural și politic în strânsă legătură cu existența statului român care-și pregătea sistematic cucerirea independenței-imperativ social și național al vremii.

Intrarea României în războiul ruso-turc, cu actul demn al proclamării independenței la 9 mai 1877, a fost expresia unui popor pe linia năzuințelor sale spre libertate.

Sângele fiilor de țărani, meșteșugari și cărturari morți pe meleagurile Bulgariei, la Rahova, Plevna, Smârdan, Grivița și alte localități, simbolizează pecetea actului de la 1877 pe care marele patriot Mihail Kogălniceanu o anunța cu voce gravă și plină de mândrie: "Suntem independenți, suntem o națiune liberă!".

Dobrogea reintegrată hotarelor ancestrale ale țării, în urma Congresului de la Berlin, își redobândește întreg cadrul său firesc de dezvoltare în toate compartimentele, administrația românească având de la început reprezentanți destoinici. Se scot la lumină bogățiile subsolului și ale apelor, se produce reviriment în industrie și meșteșuguri, podul de la Cernavodă fiind dovadă de înaltă pricepere tehnică a românilor. Este susținută o impresionantă campanie edilitară, paralel cu marile înnoiri din portul Constanța.

Pe fondul românesc autohton al acelor diceni sau "români vechi", au continuat să imigreze locuitori din Principate - cojani și agricultori din Muntenia și Moldova, precum și mocanii din Transilvania-Țara Bârsei, Făgăraș, Sibiu și munții Apuseni. În felul acesta, s-a produs aici o sinteză reprezentativă românească, înmănunchind trăsăturile ce caracterizau fiecare ramură a entității etnice a poporului român. Ion Ionescu de la Brad relata plastic în 1850 "o înfățișare în miniatură a tuturor românilor de prin toate celelalte provincii".

(Va urma)

Prof. univ. dr. Viorel TODE