DOLIU ÎN LUMEA TEATRULUI ROMÂNESC! A murit un foarte cunoscut actor, regizor, scenograf: "Mi-e greu să cred ca te-am pierdut..."

585
DOLIU ÎN LUMEA TEATRULUI ROMÂNESC! A murit un foarte cunoscut actor, regizor, scenograf:

Articole de la același autor

Actorul Constantin Codrescu a murit în noaptea de duminică spre luni, a anunţat fiica acestuia.


"A murit actorul, a murit tata... Dumnezeu să îl ţină în dreapta Sa!!", a scris ea, pe Facebook.


"Acum, târziu în noapte, sau prea devreme în acest început trist de zi, am aflat cu mare mâhnire de plecarea ta, dragul meu artist de excepţie, Puiu Codrescu. M-am bucurat de prietenia noastră până în ultima zi a vieţii tale şi mi-e greu să cred ca te-am pierdut...", a scris şi Florin Piersic, pe pagina sa de socializare.


Constantin Codrescu, actor, regizor, scenograf, s-a născut la 5 septembrie 1931, la Huşi, judeţul Vaslui.


A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951, remarcându-se încă de atunci ca unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. Excelent profesor, a îndrumat generaţii de studenţi în cadrul învăţământului artistic superior, la IATC Bucureşti, la Institutul de teatru din Târgu Mureş (1976 - 1989), iar după 1989 la Universitatea Ecologică Bucureşti şi Universitatea ''Spiru Haret''.


Actor de mare profunzime, cu o voce caldă, inconfundabilă, are o carieră prolifică în teatru şi film. A creat roluri de o tipologie variată, din dramaturgia naţională şi universală, pe mai multe scene ale ţării, printre care Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Nottara, Teatrul Mic.


A dovedit şi o reală vocaţie de animator în teatrele al căror director a fost - Teatrul Municipal ''Maria Filotti'' din Brăila şi Teatrul din Sfântu Gheorghe sau ca regizor-instructor al teatrelor de amatori, scrie Agerpres.




A interpretat numeroase roluri şi la teatrul radiofonic.


Regizor şi scenograf de o mare forţă sugestivă, sensibilitate şi imaginaţie creativă, a pus în scenă piese din dramaturgia naţională şi universală: ''Act Veneţian'' de Camil Petrescu (Teatrul de Stat Baia Mare), ''Valea cu fluturi'' de Iosif Naghiu şi ''Passacaglia'' de Titus Popovici (Teatrul Dramatic Braşov), ''Fraţii Karamazov'' de Dostoievski, ''Judecată în noapte'' de A. Vallejo, ''Pensiunea Doamnei Olimpia'' de I.D. Şerban (la Teatrul Naţional Târgu Mureş), ''Care este soţul meu'' de Somerset Maugham (Teatrul de Stat Galaţi), ''Cine eşti tu?'', ''Cititorul de contor'', ''Un pahar cu sifon'', de Paul Everac, ''Vara trecută la Ciulimsk'' de Vampilov, ''Lumea lui Cehov'' (Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe), ''Moromeţii'' de Marin Preda (coregie), ''Roata'' de C. Ifrim, ''Preferam să mor de râs'' de N. Ionescu, ''Frumoşii marilor oraşe'' de Fănuş Neagu (coregie), ''Audienţă la consul'' de I. Brad, ''Moartea unui comis voiajor'' de Arthur Miller, ''Caragiale...fantasticul'' - o dramatizare după proza lui I.L. Caragiale, semnată de Constantin Codrescu şi Elena Roşu (la Teatrul ''Maria Filotti'' din Brăila), ''Adio copilărie'' de Rozov, ''Ruy Blas'' de Victor Hugo, ''Acuzarea apără'' de Ştefan Berciu (Teatrul Mic din Bucureşti), ''Martor şi Judecător'', de Ion Bălan, un spectacol inspirat din viaţa lui Panait Istrati (Teatrul ''Maria Filotti'' din Brăila).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0894 secunde