Educația schimbă vieți. Prof. Olga Duțu, model național și european

582
Educația schimbă vieți. Prof. Olga Duțu, model național și european - fotofondolgadutu1-1570047815.jpg
Îndrumătoare a multor generații de elevi și studenți, autoare a numeroase cărți de căpătâi pentru mulți dintre noi, doamnă a gramaticii românești, prof. Olga Duțu a fost omagiată, ieri, la Constanța, pentru activitatea sa didactică și pentru o viață întreagă dedicată educației și culturii dobrogene.


Sub genericul "Educația schimbă vieți", echipa Euroscola a Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu" a pregătit mai multe surprize pentru prof. dr. Olga Duțu, celebrând astfel excelența în educație. Profesor de limba și literatura română și director al Liceului Pedagogic din Constanța, inspector școlar general, scriitor care prin întreaga sa carieră a contribuit la bunăstarea comunității, prof. dr. Olga Duțu a fost omagiată de fosți elevi, actualmente profesori, dar și de tinerii care, în prezent, sunt elevi la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu".


"Ne bucurăm enorm că putem să celebrăm educația, cu un model care a schimbat destine nu numai în Dobrogea, ci și în România, în persoana doamnei profesor Olga Duțu. Noi credem în deviza «Educația schimbă vieți», pentru că liceul nostru este foarte legat de prof. Olga Duțu. De doamna profesor ne leagă o activitate remarcabilă la catedra de limba și literatura română la Colegiul Pedagogic, o activitate remarcabilă în calitate de inspector general și ne mai leagă și amintiri de suflet", a declarat prof. Anamaria Ciobotaru, directorul Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu".


"Secretul misiunii de dascăl: iubirea pentru copii!"
Vizibil emoționată, dar modestă, prof. dr. Olga Duțu s-a arătat măgulită încă de la prima prezentare a numeroaselor cărți pe care le-a scris de-a lungul carierei. "Elevii de la Colegiul Pedagogic mi-au făcut surpriza să intru în acest proiect. Sunt fericită că o mare parte din viața mea s-a desfășurat în liceul pedagogic, copiii mei au învățat acolo, nepoata mea a învățat acolo, deci sunt legată prin multe generații de liceul acesta, unde s-au pregătit învățători, educatoare care au dus cultura în toate comunele, în toate orașele județului nostru. Deci sunt propagatorii nu numai ai educației, dar și ai culturii, pentru că acolo s-a făcut cultură prin toate activitățile extracurriculare", ne-a povestit prof. Olga Duțu.
Aceasta ne-a mărturisit că este foarte fericită atunci când se întâlnește cu foștii elevi sau studenți. "Sar și mă îmbrățișează și îmi mulțumesc. Mă sună, vin la mine, ne întâlnim, mă invită la școală la diversele manifestări. Acestea sunt cele mai mari satisfacții. Mai sunt care mă întreabă care este secretul misiunii de dascăl. Ei bine, secretul constă în iubirea pentru copii. Poți să fii savantul savanților, dacă nu iubești copilul cu toată ființa, cu sinceritate, nu ai cum să comunici cu el", ne-a spus, zâmbind, prof. Olga Duțu.   


Experiențe autentice pentru elevii Colegiului Pedagogic
Activitatea găzduită, ieri, de sala "Remus Opreanu" și organizată cu ajutorul Primăriei Constanța, s-a derulat în cadrul campaniei "Flying to the future through education", care are loc în cadrul concursului național pentru licee Euroscola 2019 - 2020, ediția a XII-a, la care participă 24 de elevi și doi profesori coordonatori de la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanța.


Concursul este lansat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Pornind de la o poveste de succes despre educație și formare profesională, campania invită elevii și membrii comunității să conștientizeze rolul esențial pe care educația îl are pentru oricare tânăr.


"Don’t limit your challenges! Use education to challenge your limits!" este mesajul pe care membrii echipei vor să îl transmită. Scopul proiectului este să creeze experiențe educaționale autentice care să le asigure tinerilor un parcurs profesional de succes. 


Euroscola reunește în fiecare an elevi liceeni din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene: programul Educație și formare 2020 reprezintă cadrul European de cooperare în domeniul educației și formării. De pe băncile Parlamentului European, elevii au șansa de a trăi experiența procesului decizional al Uniunii Europene.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.322 secunde