Au dat buzna la Târgul de universități în străinătate

Elevii constănțeni, hotărâți să plece din țară!

971
3
Elevii constănțeni, hotărâți să plece din țară! - fotofondtargeducational-1519317343.jpg

Articole de la același autor

Elevii constănțeni sunt hotărâți să-și încerce norocul la facultate în străinătate. Sute de tineri s-au înghesuit, ieri,  la Târgul de oferte educaționale pentru studii în-afara țării. Cei mai mulți sunt copii cu rezultate deosebite la învățătură, cu premii la concursuri și olimpiade, care consideră însă că i-ar ajuta mai mult să facă facultatea peste hotare. 


Peste 20 de instituții de învățământ au fost prezente, ieri, la Hotel Ibis, la târgul organizat de IntegralEdu, cel mai important consultant educațional de studii în străinătate. 


"Cea de-a 28-a ediție vine cu noutăți și vești foarte bune: Scoția a anunțat că, în anul școlar 2019 - 2020, oferă studii de licență gratuite pentru elevi din state europene. Este primul stat care anunță acest lucru și sunt speranțe că vor mai exista astfel de oferte. În ciuda Brexitului, Marea Britanie a rămas o destinație preferată pentru că are cele mai multe programe de studii în limba engleză. Se pare că Scoția a făcut primul pas și ne așteptăm și la alte surprize", explică Larisa Pospai, coordonatorul Biroului IntegralEdu Constanța. 


Mulți tineri au venit la târg însoțiți de părinți, dar am găsit și din cei care au fugit pur și simplu de la școală pentru a nu rata prezentările. Printre elevii așezați la coadă pentru a sta de vorbă cu reprezentanții unei universități din Marea Britanie, am zărit-o și pe Mara Belcin, elevă la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân". 


"Da, intenționez să plec la facultate în străinătate. Vreau să dau la medicină", ne-a spus tânăra. 


Cele mai căutate specializări sunt însă cele din IT, business, economie, dar și din arte. 


"Interesul tinerilor și familiilor acestora pentru programele educaționale în afara țării este din ce în ce mai crescut, iar numărul celor care aleg alte sisteme de învățământ avansează cu 20 de procente anual. Pe de altă parte, și aceste instituții doresc să cunoască mai îndeaproape tinerii, cu aspirațiile lor, ajungând chiar la ei acasă, așa cum se întâmplă astăzi (n.r. - ieri) la Constanța. Universități și licee din Marea Britanie, Elveția, Olanda, Austria, Spania, Canada, Turcia și Bulgaria vin pentru a discuta cu tinerii constănțeni și cu familiile acestora despre viitorul educației lor", precizează și Ana Maria Papp, managerul Departamentului Universități în străinătate, al IntegralEdu. 


Un dosar greu… 


Cei mai mulți dintre tinerii pe care i-am abordat la târg au intenția de a aplica pentru facultăți din Marea Britanie. De altfel, cifrele arată că numărul studenților români în Regat a crescut cu 12 la sută numai anul trecut. În cele mai multe din universități, admiterea se face pe bază de dosar, care trebuie pregătit și trimis încă de la începutul clasei a XII-a. 


"Elevii de clasa a XI-a ar trebui să înceapă să își pregătească dosarele încă din toamnă, adică odată ce intră în clasa a XII-a. Pentru Marea Britanie, termenul pentru trimiterea dosarului este 15 ianuarie, pentru Olanda este martie, aprilie, deci nu au foarte mult timp la dispoziție. Scrisoarea de intenție, dar și recomandările de la profesori sunt foarte importante, dar și certificatele de limbă. După preselecția inițială, candidații trebuie să promoveze și bacalaureatul", completează Larisa Pospai. 
În ce privește variantele de finanțare, chiar și aici sunt soluții și tinerii sunt încurajați să aplice chiar dacă își fac griji că părinții nu își vor permite să le plătească studiile sau traiul lunar într-o țară străină. 


"Există mai multe tipuri de împrumuturi, atât în Olanda, cât și în Marea Britanie, acele student-loans, care pot fi accesate destul de ușor. Există și studii gratuite, în Danemarca, de exemplu, taxele sunt zero, și mai nou și în Scoția, iar în Olanda taxele sunt foarte accesibile, aș spune chiar asemănătoare cu taxele de aici. În ce privește cheltuielile de zi cu zi, acestea sunt influențate de mai mulți factori. De exemplu, în Marea Britanie, dacă alegem un oraș mare, cum ar fi Londra, Birmingham, prețurile sunt mai mari, dar avantajele în orașele acestea studențești sunt că se găsesc job-uri part-time și angajatorii sunt înțelegători, le permit să își facă programul în funcție de cursuri. Cei care nu au venituri foarte mari trebuie să știe că, dacă își doresc foarte mult să studieze undeva, se găsesc soluții, sunt burse, sunt programe care îi pot ajuta", mai spune reprezentantul IntegralEdu. 


Comentează știrea

Un cititor
23 februarie 2018
...

Foarte tendențios titlul articolului. Nu ar fi fost mai potrivit ceva de genul:Elevii constănțeni hotărâți să plece la studii in afara țării, bla-bla,etc.decât "elevii constănțeni hotărâți să plece din țară"?!?

Valentin
23 februarie 2018
Bravo lor,elevilor

Studiile in afara au ca effect posibilitatea de a avea acolo si un loc de munca adecvat studiilor,fara problem. De ce sa nu-si faca viata mai buna decat a parintilor lor? De ce sa ramana intr-o tara care oricum nu pretuieste oamenii cu carte,ba chiar dispretuieste adevaratele talente si adevaratii oameni valorosi ? Romania este multumita cu ce are ,mediocritatea sa fie maximum de nivel admis pentru a nu fi batjocorit si marginalizat.

Invatati,invatati,invatati !
23 februarie 2018
A spus Mazare

Pe vremea cand era primar,Mazare a participat la deschiderea unui an de invatamant.Nu mai stiu la care scoala,prin 2011.Acolo,Mazare,un om toba de carte,i-a sfatuit pe elevi sa invete asa cum a invatat el.Ca numai oameni destepti ca el au posibilitatea sa ajunga primari.Elevii de atunci au crescut mari.Azi sunt in preajma absolvirii liceului.Uite ca se gandesc,dreaku, la medicina,la Londra,pe aiurea in loc sa dea la Scoala de primari.Se vede ca sunt prosti de bubuie.Pacat ! Uite-l pe Mazare,miliardar in 10 ani.Ha...la naiba medicina...fizica,biochimie..farmacie..! Ptiu..ca incuiati mai sunt !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5016 secunde