Elevii constănțeni, premiați de Comunitatea Elenă „Elpis”

4152
Elevii constănțeni, premiați de Comunitatea Elenă „Elpis” - x-colegiu-pedagogic-1707738197.jpg
Comunitatea Elenă „Elpis” a organizat, weekendul trecut, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” („Elpis”) un eveniment de celebrare a Zilei Internaționale a limbii elene, marcată anual pe data de 9 februarie.

Cu acest prilej, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu" a primit Diplomă de excelență, în semn de apreciere pentru colaborarea cu Comunitatea Elenă „Elpis" din Constanța. „O distincție care ne onorează.

Urăm succes elevilor noștri, coordonați de prof. Elena Caraiani, la toate competițiile la care participă! Dobrogea este un model etnic intercultural. Instituția noastră promovează diversitatea etnoculturală și interacțiunea socială”, a transmis prof. Anamaria Ciobotaru, directorul colegiului.

De asemenea, elevii Maria Maldeș, Alexandru Brașoveanu și Mihai Grecu de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân" Constanța au participat la concursul organizat de Comunitatea Elenă Elpis Constanța împreună cu Uniunea Elenă din România, cu ocazia Zilei Mondiale a Limbii Elene, și s-au clasat pe locul 4.

Concursul a vizat evidențierea elementelor de limbaj comun prezente în cele două limbi - română și greacă - și a pus la încercare cunoștințele de cultură generală ale elevilor din liceele constănțene. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3458 secunde