Elevii constănțeni se-ntrec în competiții școlare

265
Elevii constănțeni se-ntrec  în competiții școlare - eleviiconstantenisentrec-1401462582.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează sâmbătă, 31 mai, două competiții școlare, dar și o sesiune de comunicări științifice adresate elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal.

Astfel, sâmbătă, începând cu ora 10, 960 de elevi ai claselor a II-a, a III-a și a IV-a participă la etapa județeană a concursului județean de matematică "Euxin Math". Unitățile de învățământ unde se va desfășura competiția sunt Școala Gimnazială nr. 28 "Dan Barbilian", Școala Gimnazială nr. 7 "Remus Opreanu" și Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir". Proba scrisă va dura 90 de minute, iar accesul elevilor în sala de clasă se va face între orele 9:15-9:45.

Eventualele contestații se vor depune luni, 2 iunie, între orele 9-11, la secretariatul unității școlare gazdă.

De asemenea, sâmbătă, 40 de elevi ai claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a din unitățile de învățământ din mediul rural participă la concursul de fizică și chimie "Impuls Perpetuum", etapa județeană, care se va desfășura la Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian. Concursul începe la ora 10 și va dura trei ore, iar accesul elevilor în săli se va face până la ora 9:30.

Eventualele contestații se vor depune luni, 2 iunie, între orele 8:30-10:30, la secretariatul unității de învățământ gazdă.

Tot sâmbătă, începând cu ora 10, la Liceul Teoretic "Decebal", se va desfășura etapa județeană a Sesiunii naționale de comunicări științifice adresată elevilor de liceu - disciplina geografie. Elevii vor fi prezenți în sala de clasă la ora 9:30.

Rezultatele vor fi afișate sâmbătă, 31 mai, la unitățile de învățământ unde se susțin competițiile și pe site-ul ISJ (www.isjcta.ro), la secțiunea Concursuri și olimpiade școlare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0417 secunde