Elevii de la Școala nr. 12 luptă împotriva hărțuirii între colegi

1255
1
Elevii de la Școala nr. 12 luptă împotriva hărțuirii între colegi - eleviidelascoala12-1475684747.jpg
După participarea la proiectul internațional Forest of Nations, Școala gimnazială nr. 12 "B. P. Hașdeu" din Constanța se implică în proiectul internațional Bullying-Free Minds, inițiat de Turcia.

Acesta va fi derulat până în 2018, în școli din România, Portugalia, Italia, Grecia, Spania și Lituania. Coordonatorul proiectului pentru țara noastră este prof. înv. primar Filiz Talagai.

"Proiectul își propune combaterea fenomenului de violență în rândul elevilor prin formarea și dezvoltarea unor competențe emoționale, care să permită inițierea și dezvoltarea unor relații sănătoase, învățarea autocontrolului, a cooperării și toleranței, a respectului de sine, dar și pentru ceilalți. Violența, indiferent de natura ei, este o realitate a lumii contemporane, de aceea școala trebuie să fie un agent social mai explicit, care să urmărească faptul că elevii săi învață lecții esențiale, care-i pregătesc pentru viață. Activitățile care se vor desfășura se pot substitui cu succes actelor de agresiune: dans, sport, momente vesele, jocuri, pictură, muzică", explică prof. Filiz Talagai.

Totodată, se dorește crearea unui mediu propice dezvoltării unor relații de cooperare și de prietenie durabile între toți cei implicați prin facilitarea unor întâlniri și schimburi de experiență. 

Comentează știrea

Scoala 29 invatamant primar
6 octombrie 2016
Haruire

Sa vina si la scoala 29 deoarece invatatoarele habar nu au ce inseamna hartuire si cat rau provoaca copiilor la varste arat de fragede!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6422 secunde