Duminică, 3 noiembrie, de la ora 20.00, sunteți invitați la "The Library" din Constanța, la o seară de folk, alături de Emeric Imre și Jimi El Laco. Aceasta are loc în cadrul campaniei "Music for Autism". La ora actuală, Emeric Imre este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică folk, un om cu o conștiință socială vie și ardentă, un artist ce cântă piese destinate sufletului. Fire poetică, artistul alege să își povestească viața prin intermediul a două stări de spirit contrare și complementare, prin bucuriile și tristețile ce l-au marcat - trăiri aparținând unui om al cetății adânc implicat în tot ceea ce înseamnă devenirea societății clujene, și nu numai.
Precizăm că această campanie a început în urmă cu șapte ani, cu scopul de a sprijini copiii cu autism si alte dizabilități.
Campania s-a bucurat încă de la început de un mare succes devenind astfel proiectul umanitar pe poziție fruntașă, cu reușite nenumărate. Organizatorii au apelat la această campanie, pentru că, din păcate, unul din 68 de copii suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creștere continuă a numărului acestora.
Tocmai de aceea, rolul campaniei este de a educa și sensibiliza publicul la acest mesaj social care este foarte puternic: "autismul sau orice altă dizabilitate înseamnă contact și comunicare limitată cu alte persoane și interes foarte restrâns".