Facultatea, o necesitate sau un moft? Intră cine vrea, termină cine poate

622
2

Articole de la același autor

Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) a organizat, week-end-ul trecut, Târgul Ofertei Educaționale. 


În cadrul acestui eveniment, liceenii interesați de oferta educațională a instituției de învățământ superior au putut interacționa direct cu cadrele didactice și le-au putut adresa întrebări despre ofertele tuturor celor 16 facultăți. 


Cu această ocazie, tinerii au aflat toate informațiile necesare legate de cele două sesiuni de admitere, iar în același timp le-au fost expuse oportunitățile pe piața muncii și perspectivele carierei. "Eu intenționez să dau admiterea la Facultatea de Litere, pentru că mă interesează, pe viitor, o carieră de profesor. În principiu, sunt deja în temă cu probele pe care urmează să le susțin și tot ce ține de această facultate, dar este cel mai bine să fii informat, iar informația cea mai bună nu o poți lua decât direct de la sursă", ne-a declarat Ștefan Leonte, licean. 


Dacă unii au știut foarte clar pentru ce au venit la târg, alții, în schimb, nici măcar nu erau hotărâți unde vor să dea admiterea. "Nu știu sigur unde vor susține examenele, dar tind spre una unde este mai ușor", a declarat un alt elev.


Cadrele didactice prezente la târg sunt de părere că educația ar trebui să înceapă chiar din gimnaziu, când profesorii le-ar putea explica elevilor unele lucruri despre viață și carieră. "La noi, majoritatea celor interesați de admitere au fost viitorii absolvenți de liceu, dar și persoane trecute peste 30 de ani, care fie vor să se reprofileze, fie vor să-și facă o carieră din cea de educator-învățător", a precizat un profesor de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.


La rândul său, prof. Costin Șorici, de la Facultatea de Științe Economice, a subliniat că, de foarte multe ori, tinerii ajung la o anumită facultate și constată, pe parcurs, fie că nu sunt făcuți pentru așa ceva, fie că nu le place. 


"Nici noi nu facem excepție, acest lucru se întâmplă la toate facultățile, pentru că uneori decizia de a intra la o facultate nu le aparține neapărat. În unele situații, ei dau admiterea la o anumită facultate în funcție de părinți, care îi influențează ce să facă. Apoi, dacă au prieteni sau cunoștințe și se întâmplă să fie un domeniu care să le și placă, atunci merg și ei pe același drum. Oricum, din totalul celor care sunt admiși în primul an, un procent de 85% termină studiile. Unii abandonează școala, pentru că își dau seama că nu sunt potriviți pentru Științe Economice și atunci schimbă macazul și merg la alte facultăți sau pur și simplu renunță, atunci când își găsesc un loc de muncă. Pe de altă parte, mai există motivul financiar, unii nu își mai permit să își plătească studiile", a declarat cadrul didactic.


Comentează știrea

Dorel
16 mai 2017
Facultate?

Este la moda sa ai diploma de facultate, dar pentru multi 'diplomati' competenta este invalida! poate smecheria sau prostia e valida.

nelu
16 mai 2017
la subiect

Facultatea, doctoratul, s-au bagadelizat. Se scriu si "lucrari stiintifice" in inchisoare, intr-un timp record. Ca sa ai doctorat obligatoriu trebuie sa cunosti si o limba straina, uitati-va la olguta care a speriat vestul.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4764 secunde