Simularea
examenului de Bacalaureat 2026 începe luni, 23 martie, cu proba scrisă la Limba
și literatura română, reprezentând primul test major pentru elevii de clasa a
XII-a înaintea examenului din vară. Și ultimul, după cum a anunțat prof.
Claudia Portase, inspector școlar general, în cadrul podcastului Cuget Liber.
Evaluarea
națională a elevilor de clasa a XII-a și a XIII-a se va desfășura în condiții
similare celor oficiale, iar modelele de subiecte publicate de Ministerul Educației
păstrează structura deja cunoscută, cu accent pe argumentare, coerență și
calitatea redactării. Potrivit cadrului oficial, proba este alcătuită din trei
subiecte obligatorii, care trebuie rezolvate în trei ore. Punctajul maxim este
de 100 de puncte, dintre care 10 sunt acordate din oficiu.
Nu mai vorbim de boicot în trei licee
Deși,
inițial, trei unități de învățământ din județul Constanța – Colegiul Comercial
„Carol I”, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Medgidia și Liceul Tehnologic „L.
Edeleanu” din Năvodari – au semnalat dificultăți în organizarea simulării, pe
fondul intenției unor cadre didactice de a boicota procesul, situația a fost
între timp rezolvată.
Inspectorul
școlar general, prof. Claudia Portase, a explicat, în cadrul podcastului Cuget
Liber, că directorii unităților de învățământ au identificat soluții pentru
desfășurarea în bune condiții a simulării.
„Nu
mai vorbim despre acele trei licee, pentru că între timp directorii au reușit
să asigure personalul necesar, inclusiv asistenții pentru scanarea lucrărilor.
Le-am transmis mereu să nu pună presiune pe colegi, pentru că au acest drept.
Dacă simularea se poate organiza, este un lucru benefic pentru elevi, fiind un
barometru al nivelului de pregătire. Dacă nu, Ministerul Educației a precizat
că subiectele pot fi reluate la clasă, de către profesori", a declarat aceasta.
Șefa
IȘJ Constanța a subliniat și importanța evaluării naționale în raport cu cele
organizate la nivel local, evidențiind faptul că lucrările sunt scanate și
corectate în alte centre din țară, ceea ce reduce subiectivismul.
„Spre
deosebire de simulările județene, cele naționale oferă o imagine mai obiectivă,
pentru că lucrările nu mai sunt evaluate de profesorii de la clasă. Elevii înțeleg
mai clar unde se situează și au la dispoziție încă trei luni pentru a-și
îmbunătăți rezultatele. De altfel, ei au mai multă încredere în aceste
simulări", a mai precizat Claudia Portase.
În
ceea ce privește organizarea altor testări până la finalul anului școlar,
inspectorul general consideră că nu este neapărat necesară o simulare județeană
suplimentară, în condițiile în care profesorii realizează frecvent evaluări la
clasă.
„Simularea
națională este, în esență, un barometru suficient. Vom analiza rezultatele și,
în funcție de nevoi, vom decide dacă mai organizăm o simulare la nivel județean.
Important este ca fiecare profesor și fiecare director să se asigure că elevii
sunt sprijiniți în continuare. Sunt convinsă că această simulare îi va
mobiliza", a conchis inspectorul școlar general.
Calendarul
simulării probelor scrise este următorul:
23
martie 2026 – Limba și literatura română
24
martie 2026 – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie)
25
martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării
26
martie 2026 – Limba și literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile
minorităților naționale)
16
aprilie 2026 – Afișarea rezultatelor.