"Festin vocal" la Colegiul de Arte "Regina Maria". Cine urcă pe scenă

717

Articole de la același autor

Chiar dacă a început vacanța, activitățile la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" continuă. Cele mai bune voci tinere se vor reuni, la începutul săptămânii viitoare, la Constanța, în cadrul Concursului Național de Interpretare vocală "Stela Maris".

Competiția este dedicată elevilor și studenților.

"Colegiul Național de Arte «Regina Maria» este principalul izvor de educație artistică al Constanței. În cei 60 de ani de învățământ vocațional, aici s-au format generații de artiști, cei mai mulți absolvenți ai acestei instituții urmând cu succes studiile universitare atât în țară, cât și pe plan local la Universitatea «Ovidius» Constanța, Facultatea de Arte. Astfel, foști elevi au revenit în liceu, de data aceasta în calitate de profesori. Purtând un respect deosebit celor care le-au îndrumat pașii pe drumul artistic, profesorii catedrei de Artă vocală au inițiat acest concurs, în colaborare cu Asociația «Nihil Sine Arte»", explică prof. Maria Roxana Băluță, consilierul de imagine al colegiului.

Astfel, trei dintre profesorii care au pus bazele secției de canto clasic în fostul Liceu de Artă, actualmente Colegiul Național de Arte "Regina Maria", sunt omagiați, con-cursul oferind și premii de excelență elevilor și studenților în memoria lor. Este vorba despre soprana Aida Abagief, artist liric de talie internațională, care a împlinit de curând o vârstă venerabilă, fiind totodată personalitatea artistică care a înființat la Constanța, în urmă cu 20 de ani, Departamentul de Arte din cadrul Universității "Ovidius", astăzi Facultatea de Arte, alături de regretatul pianist, profesor, om de o deosebită calitate morală și artistică Daniel Sărăcescu, fost director al Liceului de Artă în anii `90. O altă personalitate căreia i se va purta peste timp un deosebit respect pentru activitatea solistică și munca depusă alături de elevi este și mezzosoprana Margareta Andriescu.

La concurs s-au înscris deja elevi și studenți din mai multe instituții de învățămant cu profil artistic și nu numai, precum Constanța, București, Galați, Brăila, Craiova, Târgu Mureș, aceștia urmând să prezinte repertoriul ales de ei, conform regulamentului de participare. "Festinul vocal" se va desfășura în sala "Sergiu Celibidache" a CNA "Regina Maria", sală proiectată și construită special pentru concerte și recitaluri de tip vocal - simfonice, cu o deosebită acustică, fiind cea mai potrivită locație pentru acest tip de concurs, totodată mândria și punctul forte al Colegiului Național de Arte "Regina Maria".

Juriul este format din conf. univ. dr. UNMB, mezzosoprana Claudia Codreanu, soprana conf. univ. dr. Nicoleta Ardelean, de la Facultatea de Arte a Universității "Ovidius", mezzosoprana Lucia Mihalache, profesor colaborator al CNA "Regina Maria" și solist liric al Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", baritonul Marius Eftimie, profesor colaborator al CNA "Regina Maria" și solist liric al Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", și soprana Roxana Băluță, organizator și profesor al CNA " Regina Maria". În sală este permis accesul publicului care îndrăgește arta cântului, aplauzele fiind permise numai după evoluția fiecărui concurent. Prima zi de concurs va fi luni, 18 iunie, începând cu ora 11.00, și este dedicată elevilor. În urma solicitării studenților care se află încă în sesiune de examene, dar doresc să participe, juriul a decis împreună cu conducerea CNA "Regina Maria" prelungirea concursului cu încă o zi. Astfel, studenții vor evolua marți, 19 iunie, și miercuri, 20 iunie, începând tot cu ora 11.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6026 secunde