Festival național de film pentru liceeni la Constanța

802
1 min citire
La Constanța, se va desfășura, în această primăvară, primul concurs de filme de scurt metraj pentru liceeni pe o temă dată. Liceul Teoretic "Traian" Constanța, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Constanța și cu Universitatea "Andrei Șaguna" organizează ediția I a "Festivalului Concurs de filme de scurt metraj pentru liceeni, Constanța 2008".
Festivalul are ca temă "Spune NU violenței în școli", iar organizatorii așteaptă ca, prin intermediul unui film de 5-8 minute, participanții să surprindă modalitățile în care se poate spune nu violentei în școli și modalitățile de oprire a manifestărilor violente.
"În liceul nostru, s-a mai desfășurat un astfel de concurs, și am văzut că elevii au fost interesați, au idei, și astfel ne-am gândit să extindem activitatea", ne-a declarat directorul Liceului Teoretic "Traian", Daniela Boskoff.
Printre obiectivele concursului se numără stimularea creativității artistice în domeniul audiovizual și pregătirea generației viitoare pentru impactul cu acest domeniu, dezvoltarea abilităților elevilor de a aborda în mod creativ și interactiv o temă socială prin activități tipice realizării de film, depistarea elevilor cu aptitudini deosebite.
Dacă la început, organizatorii au decis ca această competiție să fie regională, și era deschisă participării tuturor instituțiilor de învățământ liceal din Regiunea de Dezvoltare de Sud-Est (județele Constanța, Tulcea, Vrancea, Buzău, Galați, Brăila), în urma solicitărilor venite de la școli din țară s-a decis ca festivalul să fie național. Astfel, până pe 15 februarie, sunt așteptate cereri de participare de la toate unitățile de învățământ din țară. Materialul vizual trebuie sa fie însoțit obligatoriu de un sinopsis și de o prezentare a modului în care a fost gândit și dezvoltat proiec-tul audio-vizual.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde