Sâmbătă,

Festivalul "Mamaia copiilor" își desemnează câștigătorii

1055
Sâmbătă, 17 iulie, ora 21, are loc gala de premiere a Festivalului Național de Creație și Interpretare "Mamaia Copiilor", care se desfășoară la Casa de Cultură, în perioada 14-17 iulie.
În aceste zile, peste 150 de copii au demonstrat, convingător, că talentul nu ține cont de vârstă, și că pasiunea pentru muzică, dublată de ajutorul dat de profesorii care îi pregătesc și de eforturile organi-zatorilor, sunt componentele indispensabile ale unui festival care merită toată atenția, singurul festival muzical de anvergură de anul acesta, transmis în direct de televiziunea națională.
"Avem senzația, din reacțiile pe care le primim, că aceasta e cea mai bună ediție de până acum", ne-a spus Liviu Manolache, organizatorul festivalului. Totodată, el a adăugat că a primit laude avizate, conform cărora evenimentul are iz internațional. Și pe bună dreptate, luând în calcul buna pregătire a participanților, scenografia reușită și buna sonorizare a festivalului. Totodată, transmisia în direct beneficiază de o audiență mare, ceea ce denotă că încă există un public mare doritor de muzică românească interpretată live. Toate acestea cu un buget foarte limitat, invers proporțional cu eforturile depuse de către toți cei din spatele scenei: "E o muncă a cărei singură răsplată stă în valoarea festivalului", a precizat Liviu Manolache.
Micii artiști se vor întoarce acasă cu premii și cu experiența căpătată în urma unui festival național de amploare. Marile premii sunt cele două trofee, acordate la ambele secțiuni, Interpretare și Creație, care vor purta numele lui Aurel Manolache, creatorul festivalului, căruia îi este dedicată ediția 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2823 secunde