Concurs Festivalul Național al Surzilor, în septembrie, la Constanța

308

Articole de la același autor

Asociația Națională a Surzilor (ANS)- Filiala Constanța în colaborare cu Arhiepiscopia Tomi-sului organizează Festivalul Național "Surzii Creatori de Frumos", care va avea loc la Constanța pe 4 septembrie, în sala de conferințe a Hotelului Tineretului, începând cu ora 10.
Așa cum ne-a spus Marcela Vlad, inspectorul executiv al ANS - Filiala Constanța, până acum și-au anunțat participarea 43 de persoane. Concurenții își vor prezenta lucrările de caricatură, sculptură, grafică, creație literară și cusături artizanale, ei urmând să primească diplome și plachete care să le recompenseze eforturile.
Principalul obiectiv al festivalului este integrarea socială a persoanelor cu deficiențe de auz prin încurajarea și stimularea aptitudi-nilor lor artistice.
După festival, participanții vor vizita Mănăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol, unde vor asista la slujba religioasă, care le va fi tradusă în limbaj mimico-gestual.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2892 secunde