Poezie la Nisip este un festival ce a căpătat deja tradiție
și vizibilitate atât la malul Mării Negre, cât și în țară, luând amploare de la
o ediție la alta, astfel că în 2025 festivalul a devenit internațional, găzduind
poeți de marcă pe care publicul iubitor de literatură îi va putea asculta pe
parcursul a 4 zile de evenimente.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, 4
septembrie 2025, la 16,30, în Parcul Centrului de Tineret din localitatea
Corbu. Participă la deschidere și vor susține alocuțiuni: primarul comunei
Corbu, Vasile Lumînare, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România,
Angelo Mitchievici, președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din
România, Ovidiu Dunăreanu, precum și gazdele celor patru zile de festival:
Daniela Varvara (fondator și director al Festivalului Poezie la Nisip) și Iulia
Pană (președinte Asociația Kulturale).
Asociația Kulturale Constanța, cu sprijinul Primăriei și
Consiliului Local Corbu și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România,
organizează în perioada 4-7 septembrie 2025, ediția a VI-a a Festivalului
Poezie la Nisip în localitățile Corbu și Constanța.
Festivalul propune publicului larg recitaluri poetice,
lansări și prezentări de carte, dialoguri/ dezbateri poetice, recitaluri
muzicale și alte surprize pe care participanții le vor descoperi fie pe plaja
din Corbu, fie la cetatea Histria sau în turul stațiunii Mamaia. Invitații
celei de-a VI-a ediții a Festivalului Poezie la Nisip Corbu-Constanța vor
beneficia de un tur ghidat la Muzeul de Artă Constanța (sâmbătă, 6 septembrie),
vor admira expoziția de fotografii a membrilor Asociației Kulturale, curator
Iulia Pană, la Centrul Multifuncțional de Tineret „Jean Constantin” Constanța
(duminică, 7 septembrie). Tot aici, începând cu ora 11, în ultima zi a
festivalului, sunt anunțate Conferința PEN cu tema „Poetul în contextul
crizelor sociale” (moderatori Iulia Pană și Miruna Vlada) și Poetic Hub cu
Carmen Florea și Andrei Zbîrnea care vor dialoga cu tinerii poeți Maria Ciobărcianu,
Alma Parasca și Dan Someșan.
Invitații Festivalului Poezie la Nisip Corbu-Constanța
sunt poeții:
Liana Sakelliou (Grecia), Inga Falkovska (Belgia), Petar Tchouhov (Bulgaria ),
Daniel D. Marin (Italia), Peter Sragher (București), Lucian Vasiliu (Iași), Nicolae
Corlat (Botoșani), Cătălin Pavel (București), Alice Popescu (București), Miruna
Vlada (București), Andrei Novac (București), Oana Cătălina Ninu (București), Andrei
Zbîrnea (București), Carmen Florea (București), Dan Someșan (București).
Din partea Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, participă:
Ovidiu Dunăreanu (președinte), Angelo Mitchievici (vicepreședinte USR), Iulia
Pană, Amelia Stănescu, Ottilia Ardeleanu, Silvia Bitere, Iulian Talianu, Mircea
Lungu, , Eduard Rosentzveig Ioan Florin Stanciu și Daniela Varvara.
Din Constanța, vor fi prezenți tinerii creatori: Maria Ciobărcianu, Amalia Dan și
Alma Parasca.
Invitat special este prozatorul George C. Dumitru, al cărui
roman autobiografic, „Tot ce rămâne”, Cartier, 2025, o autoficțiune despre
copilăria din ceaușismul târziu petrecută în satul Corbu, va fi lansat în prima
zi a festivalului.
Recitalurile poetice vor fi acompaniate de muzica artiștilor White Trumpet și
Ion Scarlat.
În deschidere, sunt invitați și câțiva foarte tineri autori, membri ai cercului
Creativ al Școlii Gimnaziale “Gheorghe Lazăr”, Corbu, îndrumați de prof. dr.
Daniela Varvara.
Despre poezie și poeți, dar și despre Corbu așa cum rămâne
în documente literare se va vorbi în dialoguri și dezbateri care se vor împleti
cu recitaluri poetice și muzicale, timp de 4 zile, la început de septembrie, în
cadrul Festivalului Internațional Poezie la Nisip, unde poezia va fi la ea acasă.
Parteneri: Primăria și Consiliul Local Corbu, Uniunea
Scriitorilor din România- filiala Dobrogea, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de
Istorie Națională și Arheologie Constanța, Școala Gimnazială “Gheorghe Lazăr”
Corbu, Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada” Constanța, Asociația
Creatorilor de Ficțiune, CityTour, Directvision- wbe.travel, Revista Timiș,
Radio Constanța, Cuget liber- Antena 3 Constanța, Radio CFM, Focus Press, Dotto
TV, Agenția de Carte.
Programul complet al festivalului poate fi găsit și pe
pagina de Facebook, Poezie la nisip, unde vor fi postate imagini și filmări din
timpul desfășurării.
Director festival,
Daniela Varvara
EDIȚIA a VI-a (4 -7 SEPTEMBRIE 2025)
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Ziua I – joi, 4 septembrie 2025
Ora 16,30- deschiderea festivalului- Parcul Centrului de
Tineret din Corbu
Invitați: Primarul comunei Corbu, Vasile Lumînare (alocuțiune), vicepreședintele
Uniunii Scriitorilor din România, Angelo Mitchievici (alocuțiune), președintele
filialei Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu, scriitori, elevi, consilieri locali,
iubitori de poezie și cultură.
Prezentarea comunei și a festivalului (Daniela Varvara)
Prezentarea invitaților (Daniela Varvara și Iulia Pană)
Recital muzical- Ion Scarlat: Cântec pentru plaja Corbu, Imnul comunei Corbu
(versuri, Nelu Stanciu; muzică, Ion Scarlat)
Recital poetic: Ioan Florin Stanciu, Daniel D. Marin,
Liana Sakelliou, Petar Tchouhov, Inga Falkovska, Peter Sragher, Oana Cătălina
Ninu, Lucian Vasiliu, Alice Popescu, Cătălin Pavel, Amelia Stănescu, Andrei
Novac, Nicolae Corlat, Miruna Vlada, Dan Someșan, Silvia Bitere, Andrei Zbîrnea,
Iulia Pană, Iulian Talianu, Eduard Rosentzveig. *** Câte un poem scurt (max.2
min.)
Lansare de carte - George C. Dumitru, TOT CE RĂMÂNE, Editura Cartier, Chișinău,
2025 (un roman autobiografic al copilăriei petrecute în Corbu, în ultimii ani
ai ceaușismului); prezintă Daniela Varvara, Iulia Pană și Elena Crețu.
ZIUA a II-a – vineri, 5 septembrie 2025
- Ora 14,15- recital poetic pe plaja Corbu (câte 3 minute
pentru fiecare invitat)
Vor citi: Mircea Lungu, Ottilia Ardeleanu, Iulian Talianu, Daniel D. Marin,
Liana Sakelliou, Petar Tchouhov, Inga Falkovska, Peter Sragher, Oana Cătălina
Ninu, Lucian Vasiliu, Alice Popescu, Cătălin Pavel, Amelia Stănescu, Andrei
Novac, Nicolae Corlat, Miruna Vlada, Silvia Bitere, Andrei Zbîrnea, Iulia Pană,
Daniela Varvara.
- Ora 15,45 – deplasare la cetatea Histria, cu microbuzul Primăriei Corbu; tur
ghidat în cetate și muzeu, urmat de un recital poetic (câte 3 minute pentru
fiecare invitat)
- Ora 19,00,Poezie si muzica La Colibe - sat arhaic românesc, Corbu, urmată de
recital muzical -invitat special, White Trumpet
ZIUA a III-a – sâmbătă, 6 septembrie 2025
- ora 11,00- îmbarcarea în autobuzul descoperit City
BUS(tur al stațiunii și al orașului, cu recital poetic în autobuz)
- 14,45-17,00- tur ghidat în Muzeul de Artă Constanța, urmat de recital poetic și
prezentarea volumului de poezie, Singurătăți de împrumut, Ed. Eikon, 2025 -
Amelia Stănescu (prezintă Iulia Pană și Daniela Varvara)
ZIUA nr. 4. 7 SEPTEMBRIE
- Ora 10,45 - expoziție de fotografie- membrii As.
Kulturale; curator, Iulia Pană- Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret
“Jean Constantin”, Constanța
- 11,00 – Conferință PEN cu tema Poetul în contextul crizelor sociale
(moderatori Iulia Pană, Miruna Vlada) - Centrul Multifuncțional Educativ pentru
Tineret “Jean Constantin”, Constanța
- Ora 12,00 Poetic Hub cu Carmen Florea și Andrei Zbîrnea în dialog cu Maria
Ciobărcianu, Alma Parasca și Dan Someșan (la Centrul Multifuncțional Educativ
pentru Tineret "Jean Constantin" din Constanța)
- Închiderea festivalului