File de carte, de la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman"

175
File de carte, de la Biblioteca Județeană

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, specialiștii Bibliotecii Județene "Ioan N. Roman" au scos de pe raft un alt autor important, pe care vi-l recomandă să-l citiți. Este vorba despre Yasunari Kawabata, primul scriitor japonez laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, de la nașterea căruia, recent, s-au împlinit 121 de ani.

Yasunari Kawabata s-a născut la Osaka, într-o familie bogată și educată, dar, din păcate, la vârsta de numai trei ani a rămas orfan. După moartea bunicii și a surorii lui, copilul a fost crescut de un bunic bătrân și orb. Au fost ani însingurați, despre care s-a spus mai târziu ar fi conturat sentimentul părăsirii și al regretului, dominant în romanele sale.

A absolvit, în anul 1924, cursurile Universității Imperiale din Tokyo și a debutat în 1925. Doi ani mai târziu, a devenit cunoscut prin nuvela "Dansatoarea din Izu", iar în 1948, și-a câștigat definitiv notorietatea cu romanul "Țara Zăpezilor".

Este primul scriitor japonez distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 1968, motivația juriului fiind "măiestria lui literară, care exprimă, cu mare sensibilitate, esența spiritului japonez". 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4869 secunde