Foștii rectori Ciupină și Bavaru, făcuți cetățeni de onoare ai Constanței. Dumitrașcu, respins la vot

1541
4

Articole de la același autor

La sfârșitul lunii februarie, Universitatea "Ovidius" a propus Consiliului Local Muni-cipal Constanța acordarea titlului de "Cetățean de onoare al municipiului Constanța" pentru trei universitari care au contribuit la devenirea celei mai mari academii din sud-estul României, ca recunoaștere a realizărilor de excepție obținute de-a lungul unei întregi cariere dedicate dezvoltării învățământului și științei la Constanța.


Ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, a fost votată acordarea acestui titlu pentru prof. univ. dr. Victor Ciupină și prof. univ. dr. Adrian Bavaru. 


Au intrat în istoria Constanței
Victor Ciupină este o personalitate a orașului Constanța, care a avut o contribuție de excepție la înființarea și dezvoltarea Universității "Ovidius". A început să predea în anul 1964 ca profesor de fizică la Liceul "Mihai Eminescu", devenind asistent universitar și șef lucrări în cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani din anul 1968. După transformarea Institutului în universitate, a îndeplinit funcția de prorector, în perioada 1991-2004 și funcția de rector, în perioada 2004-2012.


Adrian Bavaru este o altă personalitate a orașului nostru care a avut o contribuție deosebită la înființarea și dezvoltarea universității. A participat în anul 1961 la înființarea Institutului Pedagogic de 3 ani, îndeplinind, ulterior, funcția de prorector. A avut o contribuție remarcabilă la construcția și consolidarea noii universități, ca decan în perioada 1990-1996 și ca rector în perioada 1996-2004. În calitatea sa de rector a contribuit la dezvoltarea dimensiunii internaționale a învățământului universitar constănțean. Promovarea universității s-a soldat cu încheierea a numeroase acorduri de colaborare, care au marcat puternic dezvoltarea carierei unor tineri specialiști care au efectuat ulterior stagii de pregătire sau au predat în universități din Europa și nu numai.


Situație jenantă în cazul lui Gheorghe Dumitrașcu
Așa cum afirmam în preambul, Univer-sitatea "Ovidius" a propus trei universitari pentru acest titlu onorific. Însă, din cei 21 de consilieri locali prezenți, 15 au votat "pentru" și șase "împotriva" acordării acestui titlu istoricului Gheorghe Dumitrașcu, drept urmare acesta nu a mai primit diploma de "Cetățean de onoare al municipiului Constanța" neîntrunind numărul necesar de voturi.


Prezent în sală, ieri, alături de ceilalți omagiați, prof. Dumitrașcu a declarat că se aștepta la o asemenea "manevră", dar și-ar fi dorit să se țină cont de vârsta înaintată și să nu fie pus pe drumuri. Întrebat dacă are să le transmită ceva celor care au votat "împotrivă", istoricul a declarat: "Să facă toți a suta parte din ce am făcut eu pentru Constanța și-atunci am de ce să le mulțumesc!".


Vizibil afectat de această turnură a situației, primarul interimar Decebal Făgădău, care l-a avut și diriginte pe Gheorghe Dumitrașcu, a afirmat în plenul ședinței că regretă faptul că sub impulsul opțiunii politice de moment a unora "impietează asupra recunoașterii valorilor orașului nostru. Voi resupune Consiliului Local acest proiect de hotărâre în actualul mandat până când el va trece. Vreau să-mi cer scuze în numele colegilor mei că vă supunem acestui moment neplăcut", a mai declarat același primar interimar.


Istoricul Dumitrașcu refuză, însă, ca-tegoric să mai ia parte la asemenea momente de care nici nu mai vrea să audă, chiar dacă se decide să i se acorde în lipsă… "E ridicol! Să știți că nu m-a afectat chestia de azi. Bănuiam, pentru că mai există unul la un secol care strigă pe stradă «Comunistule». Ei au riscat prostește astăzi, iar eu mă așteptam ca aceste lucruri să fi fost vorbite dinainte, de aceea am venit. Gheorghe Dumitrașcu nu este o cauză, dar sunt probleme mari ale țării care sunt tratate de aceeași manieră. Partidele politice sunt compromise", a mai adăugat Dumitrașcu.


Comentează știrea

fost student
31 martie 2016
Profesorul Dumitrașcu

Sunteti in sufletul nostru, domnule Profesor... Si lucrul asta e mai important decât o bucata de hârtie. Vă iubim! Noi, fostii dvs. studenți...

Dumitrascu
31 martie 2016
comunistu

sa-ti fie rusine ma porcule

Profesor revoltat
31 martie 2016
Pnl

Ce cauta curva de Cristina vasii in Prim plan?cu ea mai labagii de pnl vreti sa salvati orasul? Bun sondaj ,bravo cioroi rosii!

un cetatean
31 martie 2016
...toate de platesc pe lumea asta....

....toate se plates pe lumea asta. Gh. Dumitrascu a fost un profesor de excepție. Dar, din pacate, s-a implicat prea mult in politica. Si asta se plateste mult...foarte mult....cei care au votat impotriva acestuia au tinut cont de fesenismul de care a dat dovada, din belsug, dl. profesor...Daca ar fi fost suficient de lucid, nu ar fi participat la o astfel de sedinta....si varsta a ajuns sa-i joace feste.....

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4663 secunde