Furioși pe IȘJ Constanța, directorii reclamă: "Școala nu poate să-și reducă normele de capul ei"

6855
5
4 min citire
Pentru directorii constănțeni de unități de învățământ, săptămâna aceasta a debutat oarecum furtunos, ca urmare a unei adrese transmise de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin care li se solicită să… strângă cureaua, mai pe românește, acum la jumătatea anului școlar, ca urmare a prevederilor vestitei ordonanțe-trenuleț. Și să transmită până astăzi, 8 aprilie, la ora 10, măsurile dispuse în OUG 156/2024.
În anul 2025, numărul maxim de posturi care se finanțează din fonduri publice, pentru instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, se stabilește de către ordonatorii de credite astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condițiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget", acesta este mesajul care i-a revoltat pe directorii constănțeni din prima zi a săptămânii.
Reamintim că de la 1 septembrie 2024 și până la 31 august 2025, școlile funcționează conform numărului de norme aprobate de ISJ Constanța în luna ianuarie 2024. Iar de la 1 septembrie 2025 până la 31 decembrie 2025, va funcționa tot conform aprobării ISJ.
”Inspectoratul trebuia să știe astă-iarnă că vor fi probleme”
Bugetul în învățământ funcționează pe an școlar, în două tranșe: o parte pe anul financiar 2024 și o parte pe anul financiar 2025. Partea de pe anul financiar 2024, care s-a încheiat, a fost construită pe costul standard din 2024. Bugetul pe 2025 se calculează după aceeași formulă, doar că a crescut costul standard.
Numărul de norme, adică numărul de persoane care sunt plătite din bugetul respectiv este aprobat de IȘJ Constanța. Ordonatorul de credite este inspectoratul școlar pentru școli. Ordonanța aia spune clar că ordonatorii de credite au obligația să stabilească numărul de posturi, astfel încât să se încadreze în buget. Prin urmare, inspectoratul școlar trebuia să știe astă iarnă că vor fi probleme eventual cu încadrarea în bugetul pe 2025 și că, deci, trebuie să ia măsuri la numărul de norme. Școlilor nu le pot cere să facă nimic, pentru că școala nu poate să-și reducă normele de capul ei. Profesorii nu au cum să-i dea afară, pentru că școala a început", a declarat un director furios.
Întrebat de ce crede că a fost transmisă această adresă, respectivul director presupune că ISJ nu s-ar fi încadrat în bugetul pe anul 2024 și că au avut nevoie de suplimentare, dacă li s-a cerut să se încadreze pe 2025.
Un alt director nedumerit consideră că nu era cazul aplicării acestei ordonanțe în învățământ „unde noi suntem angajați conform planului cadru. Adică dacă în planul cadru scrie că trebuie să am patru ore de limba română, trebuie să facă patru ore. Nu pot să tai să fac doar trei, că m-am gândit eu, director, să mai reduc o oră. Asta trebuie să o faci tu, inspectoratul școlar, care ai acces în SIIR, în care noi înscriem toți elevii, clasele. Acolo se văd clase cu șapte elevi și altele cu 14. În plus, eu nu sunt ordonator de credit. Eu sunt ordonator de credit pe partea de buget de la primărie. Și de ce le cere directorilor ceea ce ar trebui să facă inspectoratul școlar, de fapt?", este nedumerirea unui alt director constănțean.
Reacția inspectorului școlar general: ”Asta e legea, nu am inventat-o noi”
Pe fondul acestor nemulțumiri, l-am întrebat pe prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, de ce li se solicită directorilor tăieri de norme din moment ce proiectele de încadrare le-au fost aprobate. „Fiecare unitate de învățământ funcționează în baza unor norme, obligația fiecărui director fiind aceea de a se încadra în bugetul alocat. Fiecare unitate de învățământ poate să aibă buget din trei alocări: o dată din costul standard, de la bugetul de stat, a doua oară din cât se alocă de la primărie, a treia oară pot să aibă și fondul propriu. Salariile se plătesc din costul standard. Nu se plătesc din altă parte. Acum nu e vorba numai de norme, e vorba de încadrare bugetară. Fiecare dintre noi trebuie să facem o analiză, să luăm toate măsurile necesare, astfel încât să ne încadrăm în bugetul alocat. Asta e legea, n-am inventat-o noi. Asta e obligația fiecăruia dintre noi, la orice nivel de management ne aflăm", a declarat ”generalul” constănțean.
Totuși, el a fost de acord că măsuri urgente se impun în unitățile de învățământ în care funcționează clase sub normative, cu câte 10-12 elevi și care ar trebui comasate. Dar aceste clase nu au fost și ele aprobate tot de IȘJ Constanța?

Comentează știrea

Sorinel pustiul
8 aprilie 2025

Pai ce vreti ma sa se impotriveasca isj ul ministerului? ...ministerul sa se impotriv primului ministru? O dau si ei pe directori care o dau pe profesori. De fapt ma profilor, o cam meritati! Pai daca erati o forta s ar mai fi gandit politrucii...daca sa v o dea sau nu...da daca sunteti fiecare pe turta lui si pe meditatiile lui....n aveti cum sa fiti monolit! Cand ati facut greva ati uitat sa cereti ca inspectorii si directori sa dea concursuri pe bune si nu sa fie numiti de toti politrucii natiei! Cat despre mihaitza, loricica si compania...sa fiti sanatosi cu nucile voastre si porcii si paiele si pestii pe care i luati de la prostii si proastele care nu sunt in stare sa ia peste 7 la titularizare!!!!

George
9 aprilie 2025

E grav ce se intampla in scoala romaneasca,unde se cere sa fii eficient economic si nu educativ !!!

Paula
10 aprilie 2025

Nu stiu, dar profesori mediocri castiga 7000 lei net. Vi se pare o suma mica pentru anaratele de ore pe care le fac?? Un inginer castiga in Constanta asta nenorocita de politica maxim 5000...Si lucreaza 168 ore pe luna. Nu ii mai plangeti atata cs astia si daca ar avea 20000 pe luna tot scoala proasta ar face...

Maria
10 aprilie 2025

Corect, privind salarizarea in Constanta, raportat la numarul de ore muncite. Cadrele didactice au si o multime de vacante.

Maria
10 aprilie 2025

Am fost surprinsa ce rezultate slabe s.au inregistrat la bacaloureat. Asta explica lipsa de implicare profesonala si educationala, a cadrelor didactice si pretind sa fie platiti regeste. Tumpul trece, leafa merge, noi muncim cu drag!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0492 secunde