"Gâlcevile din Chioggia", la 310 ani de la nașterea autorului și la șase ani de la premiera constănțeană

1336
310 ani de la nașterea dramaturgului și libretistului Carlo Goldoni se împlinesc sâmbătă, 25 februarie, iar piesa programată de Teatrul de Stat Constanța (TSC) pentru această zi (la ora 19) este "Gâlcevile din Chioggia", de Carlo Goldoni. Printr-o coincidență semnificativă, tot sâmbătă se împlinesc șase ani de la premiera la Constanța a acestei comedii spumoase care umple încă sala teatrului la fiecare reprezentație. În 2012 montarea, ce poartă semnătura regizorală a Danei Dumitrescu, a fost nominalizată la secțiunea Cel mai bun spectacol al Festivalului Național de Comedie de la Galați. 


Din distribuție fac parte Andu Axente, Laura Iordan / Clara Ghiuvelechian, Turchian Nasurla / Ana-Maria Ștefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochiței, Adrian Dumitrescu, Luiza Martinescu, Georgiana Mazilescu, Florina Stănculeț / Georgiana Rusu, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip, Mirela Pană / Cristina Oprean. Coregrafia îi aparține Stelei Cocârlea, scenografia, Lăcrămioarei Dumitrașcu, iar muzica, lui Adrian Alexandru.


Dar week-end-ul teatral începe vineri, 24 februarie, de la ora 19, cu faimoasa comedie "Desculț în parc" a dramaturgului american Neil Simon care anul acesta va împlini 90 de ani. Este piesa devenită celebră prin ecranizarea din 1967, cu Robert Redford, Jane Fonda și Charles Boyer.


Pe scena constănțeană, Liviu Manolache este regizorul, dar și interpretul unuia dintre rolurile principale. Alături de el îi veți putea aplauda pe Nina Udrescu, Florina Stănculeț, Tani Ștefu și Gelu Ciobanu. 


Seara de duminică, 26 februarie, va aparține "Ursului" de A.P.Cehov, spectacol de Felix Alexa, unul dintre cei mai talentați regizori ai Naționalului bucureștean. Carmencita Brojboiu semnează scenografia, foarte ingenioasă. Este o farsă într-un act, cu Marius Bodochi și Dana Dumitrescu în rolurile principale și Marian Adochiței în rolul secundar. 


Spectatorii vor avea prilejul de a empatiza cu un bărbat și o femeie care, din motive asemănătoare, hotărăsc să trăiască singuri, dar se întâlnesc și se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel. Spectacolul începe la ora 19.


Pagina a fost generata in 0.7559 secunde