GALERIE FOTO. Echipa Școlii nr. 37, coordonatoarea Proiectului Erasmus F.U.T.U.R.E.

549

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, o delegație a Școlii gimnaziale nr. 37 din Constanța se află în prima vizită programată în cadrul Proiectului de parteneriat de mică anvergură cu beneficiari multipli în cadrul Programului ERASMUS+ - aprobat cu nr. RO01-KA210-SCH-000050227- Future United Teachers Unearth Real Entrepreneurs - F.U.T.U.R.E.

La finele lunii martie s-a desfășurat, online, conferința de deschidere a acestui proiect în care Școala Gimnazială nr. 37, în calitate de coordonator, are ca parteneri - Mercimek Tevhide Atçı Ilkokulu, din Ceyhan- regiunea Adana, Turcia şi I.C. Padre Isaia Columbro, Tocco Caudio, din regiunea Campania, Italia.

La întâlnirea online, au fost prezenți membrii echipelor de proiect, dar şi colegi, invitați din România, Turcia şi Italia care au apreciat multitudinea activităților care vor fi puse în aplicare, mobilitățile care se vor desfășura în țările partenere şi, mai ales, implicarea cadrelor didactice în dezvoltarea competențelor antreprenoriale la ciclul primar.

Din delegația care a făcut deplasarea în Italia fac parte înv. primar Camelia Buruiană, coordonatorul de proiect, prof. Iuliana Marcoşanu, director, și prof. Corina Apostu, director adjunct. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9872 secunde