Concurs GREVA - suspendată, TEZA - amânată

1214

Articole de la același autor

Ieri, tensiunea sindicaliștilor a atins cote maxime, întrucât la nivel național procentul de boicotare a tezei cu subiect unic la limba și literatura română a fost destul de mare pentru a se ajunge la concluzia că e bine să fie amânată această teză pentru data de joi, 7 mai. Restul probelor ar urma să respecte calendarul programat, respectiv 13 mai – matematică, și 21 mai – istorie sau geografie (numai pentru clasa a VIII-a).

Aceasta în cazul în care discuțiile programate pentru miercuri, 7 mai, se vor solda măcar cu o semnătură din partea ministrului Pogea care să garanteze că profesorii vor primi salarii mărite din ianuarie 2010. După negocieri ce au durat aproape șase ore, sindicatele și reprezentanții guvernului au convenit să se întâlnească din nou pentru a discuta termenii în care personalul din învățământ să renunțe definitiv la greva generală.
Reamintim că motivele pentru care sindicaliștii au decis declanșarea grevei generale sunt reducerea bugetului educației cu 811,9 milioane de lei din fondul de salarii și alți 676 milioane lei din fondurile de investiții, reducerea bugetului cercetării cu peste 70% față de 2008, elaborarea unei legi de salarizare unice care îi defavorizează pe bugetarii din învățământ, politizarea funcțiilor de conducere prin ordonanța deconcentratelor, dar mai ales nerespectarea Legii 221/2008 privind majorarea cu 33% a salariilor cadrelor didactice.

La Constanța, greva ar fi fost un bluf
Ieri dimineață, statisticile realizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța în unitățile de învățământ relevau faptul că teza la limba română s-ar fi desfășurat în condiții normale, fără incidente prea mari, conform afirmațiilor prof. Adriana Gheorghe, președintele comisiei de desfășurare a tezei cu subiect unic.
Din cele 178 de unități școlare unde se desfășoară această probă, doar opt erau afectate de acțiunile sindicale. Era vorba de Școala nr. 36, unde se solicitau patru asistenți, Școala cu clasele I-VIII "Spiru Haret" din Medgidia (14 asistenți), SAM Nicolae Bălcescu (trei asistenți), Liceul Teoretic "Ion Cotovu" Hârșova (patru asistenți), Școala cu clasele I-VIII nr. 7 "Remus Opreanu" (opt asistenți), Școala cu clasele I-VIII nr. 2 "Sfântul Andrei" Mangalia (doi asistenți). Școala cu clasele I-VIII nr. 2 "Grigore Moisil" Năvodari propunea înlocuirea asistenților cu profesori de la Grup Școlar "L. Edeleanu" Năvodari, iar la Grup Școlar "Carmen Sylva" Eforie Sud situația era incertă.

Părinții se mențin pe poziții
Am primit ieri, pe adresa redacției, un comunicat semnat de Mihaela Gună, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - învățământ pre-universitar, prin care se arată poziția acestei instituții vizavi de greva generală:
"Sindicatele din sistemul de educație au dreptul constituțional de a recurge la orice formă de protest pentru a-și obține drepturile salariale, mai ales că ele au fost adoptate de Parlamentul României și promulgate de Președintele României. Dacă aceste revendicări vizau și reforma sistemului, creșterea calității actului educațional, părinții ar fi fost total alături de domniile lor, în școală și în stradă.
Ne îngrijorează faptul că atât clasa politică, cât și sindicatele nu se gândesc sau mai degrabă se folosesc de faptul că la mijlocul tuturor acțiunilor sunt elevii, copiii noștri, singurii perdanți, victime ale acestor acțiuni. Nu ne este indiferent cum termină copiii școala, am semnalat tot timpul carențele sistemului, dar cu atât mai mult suntem afectați de pierderea unui an din viața lor. Ca urmare, am hotărât ca, în situația în care se va ajunge la înghețarea anului școlar, să intentăm acțiune judecătorească împotriva celor care se fac vinovați de încălcarea dreptului la educație al copilului : Guvern și sindicate și să cerem sprijinul Asociației Europene a Părinților și Comisarului European pentru Educație, Învățământ, Cultură și Tineret".
v v v
Pe de altă parte, elevii sunt intrigați și reacționează pe site-ul Ministerului Educației: "Domnilor profesori... oare de ce vreți ca tinerii să-și irosească viața... oare nu sunteți părinți? Nu aveți copii care sunt încă la școală? Vi se pare corect să ne stresați că e că nu e? Și dacă vreți salariile mari atunci faceți grevă la începutul anului școlar... nu se începe până când nu aveți lefuri mari și gata... nu e mai bine? Așa se mai scoate și din materia inutilă pe care o învățăm. Cu respect, o elevă din România".
v v v
Așadar, la Constanța, cei 13.500 de elevi – 6.800 de-a VII-a și 6.700 de-a VIII-a - ce urmau să susțină astăzi proba la limba și literatura română răsuflă ușurați. Mai rămâne de văzut în ce măsură vor cădea la pace mâine sindi-caliștii cu Ministerul Finanțelor, nefiind exclusă posibilitatea reluării grevei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7335 secunde