Hoțiile de la BAC-ul de toamnă arată „roadele” școlii online sau complicitatea supraveghetorilor?

4303
Hoțiile de la BAC-ul de toamnă arată „roadele” școlii online sau complicitatea supraveghetorilor? - fondhotiibac-1629305182.jpg
Chiar dacă părea că, odată cu introducerea camerelor video în sălile de examen, acuratețea probelor scrise nu va mai putea fi tăgăduită, fraudele ieșite în vileag la probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă 2021 distrug mitul corectitudinii. Și dacă în urmă cu câțiva ani se vorbea de șpăgi și aranjamente oneroase la Bacalaureatul de toamnă, iată că de data aceasta școala online își arată „roadele”, și pe fondul lipsei de vigilență a profesorilor supraveghetori (sau nu!?!).

Încă de la prima probă scrisă de pe 16 august, pe grupul de Facebook „Bacalaureat 2021-2022” (ingenioasă „mascare”), au fost lansate apeluri de întrajutorare, care aveau să fie demascate abia ieri, odată cu interpelarea ministrului Sorin Cîmpeanu în legătură cu apariția subiectelor chiar în timpul probei la alegere a profilului sau specializării.

Luat prin surprindere, șeful Educației a declarat pentru Digi24: „Este vorba de o fraudă care o să fie sancționată la cel mai aspru nivel. Cu siguranță, elevii care nu au înțeles că nu au acces la mijloacele de comunicare în sala de examen o să fie eliminați din examen. Sigur că două sesiuni nu o să mai aibă dreptul să participe la acest examen. Se fac verificări atât cât se pot face într-o școală. Profesorii au limitări în a face aceste verificări, în contextul în care tehnologia a evoluat, iar dispozitivele sunt foarte mici. Luăm în calcul și să fie o înțelegere cu supraveghetorii”.

Prilej cu care s-a făcut vorbire despre liceele din județele Brăila, Brașov, Gorj și Dolj, în care s-au înregistrat fraudele respective.

După cum se putea vedea din imaginile apărute în mediul online, candidații au putut fotografia foile de examen și chiar au purtat dialoguri pe diverse grupuri. La care s-au adăugat și grupuri de whatsapp dedicate unor materii, unde puteau fi găsite încurajări de genul „Astea au furat toată țara. Și noi nimic”.

Chiar dacă pe paginile de socializare respectivii apar cu nume și prenume, e greu de crezut că vom asista la exemplara lor sancționare, eventual cu anularea Bacalaureatului și imposibilitatea susținerii în următoarele două sesiuni. Cum s-a întâmplat în cazul celor 19 eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă de la prima probă, de pe 16 august, la Limba și literatura română. Ar fi corect, în primul rând, față de cei care au trudit cu-adevărat pentru a reuși să promoveze examenul maturității. Și ar mai fi corect și pentru viitorii candidați care și-ar vedea zădărnicite planurile de fraudă. Dar cum mesajul de la nivel ministerial a fost unul al blândeții și toleranței față de elevii care au avut de parcurs un an școlar foarte greu, din cauza pandemiei, nu prea ar exista speranțe de eradicare a unor astfel de metehne.
S-ar părea că lunga perioadă de școală online a perfecționat abilitățile unei generații crescute „din fașă” cu tehnologia pe mână, imaginația, ce-i drept naivă în cazul de față, născând „monștri” capabili de orice pentru a promova al doilea cel mai important examen din viața lor, după cel al Evaluării Naționale.

Pe de altă parte, aceste fraude nu ar fi fost posibile dacă profesorii supraveghetori și-ar fi îndeplinit atribuțiile asumate. Astfel nu ar mai fi existat și suspiciunea, declarată de altfel chiar de ministru, că supraveghetorii le-ar putea fi complici.

Primele rezultate, pe 31 august

În județul Constanța, pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 1.439 de candidați, dintre care 915 candidați din promoția curentă, respectiv 524 de candidați din promoțiile anterioare.

Joi susțin cea din urmă probă a Bacalaureatului sesiunea august-septembrie 2021 candidații înscriși la Limba și literatura maternă.

Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 - 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice.

Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 - 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2576 secunde