Hram la mănăstirea Lipnița, în ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Articole de la același autor
Joi, 29 august, este sărbătoare mare. În această zi, Biserica Ortodoxă cinstește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, sărbătoarea marchează momentul muceniciei sale. Astfel, potrivit relatărilor biblice, Sfântul a fost decapitat după ce a criticat în public relația de concubinaj dintre Irod Antipa și Irodiada, cumnata sa. Sfântul Ioan a fost întemnițat în castelul din Maherus, iar la balul oferit de ziua de naștere a lui Irod, acesta i-a spus Irodiadei că îi va da fiicei tot ce va cere, până la jumătate din împărăție, dacă va dansa. Salomeea, fiica Irodiadei, a încântat publicul și, sfătuită de către mama sa, care dorea să-l reducă la tăcere, i-a cerut capul Sfântului Ioan pe o tipsie. Nevrând să-și încalce jurământul, Irod a împlinit întocmai dorința fetei.
În această zi, Biserica îi îndeamnă pe credincioși să postească, spre înfrânarea poftelor. Cu prilejul cinstirii ocrotitorului așezământului monahal, joi, 29 august, de la ora 8.00, la mănăstirea Lipnița, soborul de arhierei format din IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, PS Ignatie, episcopul Hușilor și PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu preoți și diaconi, va oficia slujba de sfințire mare a bisericii închinate Sfântului Ierarh Luca al Crimeei și Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 03 Iulie 2015
Vineri, 15 Februarie 2019
Luni, 27 August 2018
Sâmbătă, 15 Iunie 2019
Miercuri, 27 Februarie 2019
Luni, 13 August 2018
Duminică, 04 Decembrie 2016
Miercuri, 20 Ianuarie 2016
Joi, 15 Octombrie 2015
Miercuri, 22 Iulie 2015