În premieră, Corul ”Madrigal” va concerta pe o corabie special construită pe plajă

406
În premieră, Corul ”Madrigal” va concerta pe o corabie special construită pe plajă - x-corul-madrigal-1722852829.jpg
În cadrul celei de-a treia ediții a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, vineri, 16 august 2024, începând cu ora 21:00, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul-concept, „Ritualuri”, construit muzical în jurul ritualurilor universale - pentru pace, de lume, religioase și pentru natură.

Cea mai nouă producție a Corului Madrigal, spectacolul extraordinar Madrigal: Ritualuri (regia: Emil Pantelimon, scenografia: Vladimir Turturica, light design: Mircea Mitroi) ajunge pentru prima dată pe malul Mării Negre, la scurt timp după prezentarea acestuia în premieră în cadrul Galei de închidere FITS, ediția 2024.

Evenimentul este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și va avea loc pe ZooM Beach (Plaja „3 Papuci”) din Constanța, însoțit fiind de un spectacol special de lumini, într-un decor original, construit sub forma unei corăbii cu prova îndreptată spre largul mării.

Biletele sunt disponibile online pe mystage.ro și bilet.ro și la agenția Teatrului de Stat Constanța și Info Point City Park Mall Constanța.

Accesul spectatorilor se face de la ora 20:00. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4964 secunde