Modificare de locație în programul SEAS la spectacolul „Lecția de jazz”

504
1 min citire
Modificare de locație în programul SEAS la spectacolul „Lecția de jazz” - x-modificare-locatie-1721309600.jpg
Prima săptămână a celei de-a treia ediții a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, organizată de Teatrul de Stat din Constanța cu finanțare de la Consiliul Județean, s-a dus deja, dar cu siguranță ecourile primelor spectacole nu s-au stins.
Între timp, actorii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani se pregătesc să deschidă cea de-a doua săptămână (din cele nouă) cu piesa „Avarul” de Moliere, regia MC Ranin, care va fi prezentată vineri, 19 iulie 2024, de la ora 21:00, la Grădina „Tomis”.
Faimoasa poveste a zgârcitului pedepsit de cei din jur pentru lipsa sa de omenie este spusă în acest spectacol într-o formă dansată și parodică.
Tot pentru acest week-end, organizatorii anunță că, din motive logistice, spectacolul „Lecția de jazz”, susținut de Irina Sârbu Jazz Band, programat sâmbătă, 20 iulie, de la ora 21, se mută de la Grădina Tomis, unde a fost programat inițial, la BCR Youth Hub, pe terasa de la etajul al treilea de la The View (fostul restaurant Vraja Mării), situat pe faleza Cazinoului din Constanța.
Un spectacol-concert pentru întreaga familie, alcătuit din piese de jazz, ritmuri de samba, blues, bossa nova sau scat, chiar și cântece pentru copii, la finalul căruia ai să simți și ai să înțelegi muzica cu totul altfel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0421 secunde