În urmă cu 90 de ani se năştea Biblioteca Judeţeană de azi, se stingea Ioan N. Roman, viitorul părinte spiritual (I)

Vineri, 16 Iulie 2021, 00:00
1290
• N. Iorga, 9 iulie 1931: „înfiinţarea unei biblioteci comunale, înzestrată tot mai puternic cu tot felul de publicaţiuni”

O instituţie culturală a cărei lipsă practică s-a resimţit în aproape întreaga perioadă modernă şi interbelică - a fost Biblioteca publică la Constanţa. Deşi iniţiativa creării ei o regăsim încă din programul Cercului Literar „Ovidiu”, în 1898 (animat de Petru Vulcan), nu s-a concretizat de-a lungul anilor nicio măsură efectivă, în ciuda apelurilor lansate în ziare şi reviste, prin care să se pună bazele unei biblioteci publice la Constanţa.


Iulie 1931 – Primăria alocă 100.000 lei pentru înfiinţarea Bibliotecii Municipale

„Ne trebuie cărţi. Nu există şi la Constanţa acel factor predominant care să ne ajute la documentare, pentru a nu rămâne anchilozaţi, lipsindu-ne o bibliotecă” – nota, cu amărăciune, avocatul Constantin Irimescu, în 1921. Deşi o bibliotecă publică, subvenţionată de stat, nu va exista, diversele instituţii – Tribunalul, Baroul, Camera de Comerţ şi Industrie –, asociaţii şi societăţi (Ateneele Populare, Clubul Social-Democrat, Sindicatele Unitare ş.a.), precum şi unii particulari posedau biblioteci cunoscute în oraş; cea mai bogată şi valoroasă fusese, fără îndoială, cea a colonelului-istoriograf al Constanţei şi Dobrogei Marin Ionescu-Dobrogianu – ea cuprindea în 1916 nu mai puţin de 4.732 de titluri de cărţi (în total – 35-40.000 cărţi şi reviste (donate, în 1932 – cele care scăpaseră de la distrugere sau sustragere în perioada ocupaţiei din 1916-1918 – Liceului de Băieţi „Mircea cel Bătrân”: 435 volume şi doar 56 reviste...).

În anii interbelici, discuţiile şi iniţiativele în jurul necesităţii înfiinţării unei Biblioteci publice la Constanţa au fost numeroase, ele regăsindu-se, cu precădere, în paginile presei locale.

Ca atare însă, ea nu s-a înfiinţat decât în 1931; în acest an, în urma adresei Ministerului Instrucţiunii şi al Cultelor (semnate de ministrul-girant N. Iorga; era şi preşedintele Consiliului de Miniştri), din 9 iulie 1931, către Primărie, pentru „înfiinţarea unei biblioteci comunale, înzestrată tot mai puternic cu tot felul de publicaţiuni, de care să se poată folosi de la umilul absolvent de curs primat până la intelectualul cel mai recunoscut”, aceasta (primar era, până în iulie, institutorul Gheorghe S. Popescu, iar prim-ajutor de primar avocatul, fin intelectualul Aurel Vulpe) produce un act (semnat de către acesta din urmă) prin care se pun bazele Bibliotecii Municipale Constanţa (recte – se alocă suma de 100.000 lei pentru demararea activităţii mult-râvnitei instituţii).

„... în rafturile reduse ca număr şi mărime, suflă vântul a pustiu şi a mizerie. Mai nimic – câteva cărţi rămase de la marele român scriitor Ioan N. Roman”


În anul următor, Biblioteca se va afla, „deocamdată în curs de organizare”, conducerea fiind încredinţată profesorului Carol Blum, „cunoscutul savant, elenist”, „singurul indicat din oraşul nostru – se exprima ziarul „Ziua”, în martie 1932 – cu conducerea technică a acestei instituţii”. Practic, mult râvnita instituţie de cultură va începe să funcţioneze, punându-se la dispoziţia puţinilor doritori tomitani de carte, doar în 1935, în casa lui Ioan N. Roman (acesta decedase în urmă cu patru ani), pusă la dispoziţie de către moştenitori (de pe bd. Carol /azi – bd. Tomis/, vis-à-vis de Parcul Teatrului): „În casele Roman, devenite proprietatea comunei au început – aflăm din „România dela Mare”, în noiembrie 1935 – amenajările şi instalările pentru Pinacoteca şi biblioteca comunală”; dar semnatarul (redactorul I. Tudor) este sceptic: „Dacă distinsul, finul şi rafinatul nostru primar, care şi-a desăvârşit studiile la Paris (se referă la avocatul Horia P. Grigorescu – n.n.) îşi închipuie că (...) cu cele 2-3 lăzi cu cărţi fără selecţie, fără un scop determinat se poate creia o bibliotecă publică comunală, se înşală amarnic”.

Cu toate eforturile întreprinse în direcţia completării restrânsului fond de carte (în 1935 erau doar 500 de volume), deşi va avea încă un drum lung de parcurs până la constituirea într-o adevărată Bibliotecă Municipală, ea se va integra şi completa spornic în peisajul cultural tomitan; (în urma bombardamentului din iunie 1941, casa Roman este distrusă, iar Biblioteca Municipală va fi adăpostită, din 1943, la parterul Primăriei).

Sunt nu puţine luările de atitudine în presa constănţeană faţă de demararea cu lentoare a activităţii Bibliotecii, publicişti şi oameni de cultură pronunţându-se, critic, întru dinamizarea activităţilor şi a prezenţei sale în peisagiul cultural al Constanţei.

Astfel, avocatul Alexandru Gherghel (cunoscut poet şi publicist) deplângea în revista „România dela Mare”, în iunie 1936: „Ducă-se oricine la biblioteca noastră municipală, pe strada Carol, în casele Ion Roman. Sunt sigur că va simţi o dureroasă strîngere de inimă. Un mobilier destul de confortabil, de sobru, de select. Dar în rafturile reduse ca număr şi mărime, suflă vântul a pustiu şi a mizerie. Mai nimic – câteva cărţi rămase de la marele român scriitor Ioan N. Roman”.

Peste doi ani, institutorul Vasile Helgiu (a fost, ani îndelungaţi, şi revizor şcolar; repauzează în Cimitirul Central al urbei) constata şi el, cu aceeaşi amărăciune, numărul scăzut al cititorilor: „Să fie o cauză cele 160 de cafenele din municipiul Constanţa care absorb în vremea liberă orele intelectualilor? Ni-i sufletul dornic de o bibliotecă dinamică, plină de viaţă actuală, unde să găsim aceeaşi bunăvoinţă de astăzi, încadrată cu tot ce teascurile româneşti produc mai ales şi mai frumos”.

Marin Ionescu-Dobrogianu: „un sfat celor dornici a întregi biblioteca Municipiului – cărţi privitoare la Dobrogea, căci acestea vor trebui mai întâi procurate”


În aceeaşi suită a elitei intelectualilor tomitani se înscrie şi Marin Ionescu-Dobrogianu (ce domicilia atunci la Câmpulung Muscel), care, într-un lung articol publicat în „Dobrogea jună”, în iunie 1936, vorbeşte despre rosturile şi însemnătatea unei asemenea instituţii, dar dă şi sfaturi privind organizarea ei: „aşa cum s’a pornit la drum pentru întemeierea unei biblioteci a Municipiului, s’a pornit greşit. S’a început adică să se clădească dela acoperiş. Mai întâi s’a închiriat localul, apoi s’a pus un bibliotecar, şi după ce ne-am convins c’am început lucrul pe dos, acum ne trezim, c’avem bibliotecă şi bibliotecar, dar n’avem cărţi.

Atunci ne-am gândit să facem apel la caritatea publică (săraca de caritate publică!), adică să umblăm cu pantahuza, ca să doneze cărţi; aceasta spre a justifica şi chiria localului şi leafa (de va fi având) a bibliotecarului.


Constanţa e chemată să devină un centru cultural dobrogean şi privind peste veacuri, am dat şi eu tot ce am putut din sărăcia mea. Dar nu din prisos, ci am rupt de la gură, pentru generaţiile viitoare.

Să dau un sfat celor dornici a întregi biblioteca Municipiului. Cărţi privitoare la Dobrogea – căci acestea vor trebui mai întâi procurate (subl.n.) – sunt foarte rare şi mai ales foarte scumpe. Se găsesc cu greu. Deocamdată să ne procurăm toate cărţile privitoare la Dobrogea şi cu orice chip. Aci va fi într’un viitor foarte apropiat un focar de lumină care să radieze între Dunăre şi Mare. Pot da orice îndrumări relative la alcătuirea acestei biblioteci, spre care eu am făcut primii paşi prin dania mea dela Liceu”.

Stoica LASCU



Pagina a fost generata in 0.1748 secunde