Începând de luni, 70 de studenți pichetează Ministerul Educației

301
1 min citire
Aproximativ 70 de studenți bucureșteni vor picheta Ministerul Educației, zilnic, de la ora 13.00, începând de luni, până când ministrul Educației Daniel Funeriu îi va primi pentru a discuta despre nemulțumirile lor, a anunțat Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR). La pichete urmează să participe aproximativ 50-70 de studenți. UNSR a obținut o autorizație de la municipalitate pentru a organiza astfel de pichete timp de două săptămâni, însă a discutat deja cu reprezentanții primăriei pentru prelungirea perioadei în cazul în care doleanțele nu îi vor fi re-zolvate.
Președintele UNSR, Ion Cristian Poenaru, a precizat că este posibil să poarte discuții cu sindicatele profesorilor, pentru a organiza proteste împreună cu acestea.
Printre nemulțumirile studenților se numără micșorarea fondurilor pentru bursele studențești, care au oricum un cuantum mic, reducerea drastică a numărului de locuri în tabere pentru studenții merituoși și faptul că nu sunt băgați în seamă de reprezentanții ministerului Educației.
Reprezentanții UNSR sunt nemulțumiți de modalitățile prin care actuala conducere a Ministerului Educației abordează problemele învățământului superior, ale căror victime directe sunt studenții. Reprezentanții UNSR au mai precizat că vor să participe la elaborarea noii legi a educației, pentru că și studenții au un cuvânt de spus în privința acesteia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde