Inspectorul general Zoia Bucovală face prima "victimă". A demis-o pe directoarea de la Valu

4037
26
Inspectorul general Zoia Bucovală face prima

Articole de la același autor

Zilele acestea, în sistemul de învă-țământ constănțean, și nu numai, a făcut mare vâlvă cazul elevei de 11 ani, de la Școala Gimnazială "Viceamiral Ioan Murgescu" din Valu lui Traian, trimisă acasă din timpul orei chiar de către directoarea Elena Preda, profesor de biologie, pe motiv că nu avea uniforma corespunzătoare.


Nu este unicul caz "rezolvat" de această manieră de către profesorii constănțeni, pentru că părinții nu încetează să se plângă de modul cum le sunt tratați copiii, în total dezacord cu Regulamentul de organizare și funcțio-nare a unităților de învățământ (ROFUIP). Nu mai departe săptămâna trecută, când o altă elevă a fost scoasă din timpul orei de limba română susținută de prof. Mirela Ghinea, pe motiv că a deran- jat-o din timpul predării.


La registratura Inspectoratului Școlar Județean Constanța există reclamații la adresa câtorva cadre didactice care jignesc constant elevii la oră, folosind cuvinte dintre cele mai brutale, uitând poate că au la îndemână atâtea alte pârghii oneste pentru a le potoli… neastâmpărul.


"Nu putem pune în pericol integritatea copilului"
În urma incidentului de la Școala Gimnazială "Viceamiral Ioan Murgescu" Valu lui Traian, de acum o săptămână, Consiliul de administrație al Inspecto-ratului Școlar Județean Constanța a decis încetarea detașării în interesul învățământului din funcția de director a prof. Elena Preda, începând cu 14 octombrie. În locul său a fost numit prin detașare în interesul învățământului în funcția de director prof. Ionel Dedu, profesor de matematică la aceeași unitate de învățământ. "În primul rând, un profesor nu are permisiunea de a îngrădi accesul la educație al unui elev și în al doilea rând nu poate să-i pună în pericol integritatea. Mai ales când este vorba de un copil sub 14 ani care trebuie cu atât mai mult protejat", a declarat prof. Zoia Gabriela Bucovală.


Pârghiile profesorilor… împotriva elevilor
E foarte adevărat că uneori tensiunile dintre cadrul didactic și elev escala-dează, dar, conform prevederilor legale, respectiv ROFUIP, sancțiunile care se pot aplica, gradual, elevilor sunt urmă-toarele: a) observația; b) avertismentul; c) mustrarea scrisă; d) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit/banilor de liceu/bursei profesionale; e) eliminarea de la cursuri pe o perioadă de trei până la cinci zile; f) mutarea disciplinară la o clasă paralelă, din aceeași unitate de învățământ sau la o altă unitate de învă-țământ; g) preavizul de exmatriculare; h) exmatricularea.


Cum era de așteptat, despre cazul de la Valu lui Traian Asociația Elevilor și-a exprimat propriul punct de vedere: "Este de neacceptat ca aceste lucruri să se întâmple în anul 2015 într-o instituție de învățământ. Doamna director a re-cunoscut întâmplarea, dar s-a prevalat de prevederile regulamentului intern. Aceste prevederi sunt nelegale, școala neputând să condiționeze participarea elevului la procesul instructiv-educativ de o anumită ținută vestimentară. Mama elevei ne-a adus la cunoștință mai multe abuzuri petrecute în cadrul instituției", a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele asociației.


Comentează știrea

26 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
cadru didactic
14 octombrie 2015
Luati atitudine!

D-na Bucovala,daca tot ati inceput demiterile,continuati!Va rugam frumos,continuati cu alti directori care stau pe aceste functii nemeritat si fara rezultate,dar mai ales cu reclamatii si conflicte despre care aveti cunostinta si nu luati atitudine!Demiteti-o pe marea "doamna" director profesor doctor Stan Mihaela - aveti destul material pentru a o putea demite!Luati atitudine!Faceti ceva!Fugiti de aceasta persoana sa mai fiti bagati in aceeasi oala cu ea! Altfel,vi se stirbeste din imagine ,veti fi judecati prin prisma imaginei ei,al caracterului ei si faptelor sale care sunt de cel mai jos rang si fac de rusine invatamantul constantean!

cadru didactic,la apus de cariera
15 octombrie 2015
Scoala, la romani

Timp de un deceniu, unii dir. au ocupat functia ,,cu delegatie"...urmand a se adauga inca 4 ani,dupa concurs ...SOLID SCAUN mai au cate unii!!! S-au transformat scolile in adevarate SRL-uri,unde directorul a devenit ,,UNIC ASOCIAT"!

Florin
15 octombrie 2015
Nou si sigur!

Start rapid si usor! Bani la domiciliu! Cautam urgent colaboratori extrem de seriosi pentru lucru la domiciliu. Cerem cunostinte minime de navigare pe internet, calculator, cunostinte de operare cu documente word si pdf, timp liber de circa 2-3 ore pe zi. Oferim contract de comision si instruire pas cu pas, gratuita. Numai persoanele foarte serioase sunt rugate sa ceara detalii la adresa de email: [email protected]

Demokratul
15 octombrie 2015
Propunere "decenta"

Da,sigur ca da, regulamentul scolar este aleator, il respecta cine vrea, doar e domokratie ! Va propun ca noua uniforma scolara pentru fete sa fie identica cu cea a Oanei Zavoranu de la emisiunea de pe Antena1 "Un show pacatos" a lui Capatos http://www.atitudineaonline.ro/Oana_Zavoranu_in_sanii_goi_la_tv_31283.html si copiii sa fie tatuati, cercelati, sa aiba obligatoriu telefoane mobile la predarea orelor de curs, cu Facebook-ul online. Numai asa se poate spune ca avem demokratie deplina in invatamantul constantean. Cine nu se supune demokratiei urgent dat afara din " sistem", ca d'aia se numeste sistem de invatamant. Vai de profesorii care nu-si asculta elevii. Spre prapastie, tot inainte tovarasi !

MIKI
15 octombrie 2015
ne jucam pe telefon ...elevii transcriu lectiile de matematica

DACA TOT A INCPUT SA SI FACA DATORIA SI SA VERIFICE UNITATILE SCOLARE AR FI BINE SI INDICAT SA FACA VIZITE INOPINANTE PE LA ORELE DE CURS SA - L VADA PE D NUL PROFESOR DE MATEMATICA DA LA SCOALA TOPRAISAR CUM SE JOACA PE TELOFN SI ELEVI COPIAZA TEMELE DE PE CARTE PE CAIET SA NU FIE DERANJAT...... FACEM CALIGRAFIE NU MATEMATICA ..;LA CE NE MAI TREBUIE OARE MATEMATICA ?

cadre didactice
15 octombrie 2015
Asteptam a doua 'victima"

Oare cine o fi urmatoarea victima? Sa fie din judet, sau o fi din Constanta? Nu.....nu face dansa asemenea imprudente!

BREAKING NEWS
15 octombrie 2015
INCREDIBIL!

Biroul de presa al scolii-jucarie din centrul orasului are deosebita placere si onoare sa va anunte ca NU SE MAI DORESTE DEMITEREA SAU DEMISIA DOAMNEI DIRECTOR STAN! Cadrele didactice, personalul nedidactic si didactic auxiliar s-au obisnuit cu RAUL. Nu se mai doreste nimic.

Titus Steel
15 octombrie 2015
lasati profesoarele

nesatule sa vina la mine !

Miratul
15 octombrie 2015
Rusine

De cate ori se anunta o majorare de salariu apar astfel de stiri. Pe la tv se anunta ca eleva a trebuit sa treaca un drum cu patru benzi (acolo e un drum pe doua benzi pe sens, cu trecere de pietoni in fata scolii). Eleva ori trecea soseaua ori calea ferata sau niciuna dintre ele, depinde unde locuia. Dezaprob ce a facut dna profesoara cu probabil 1% din elevi dar de ce nu informeaza presa (daca se vrea inpartiala) ce a facut bine in activitatea sa. Poate ca ar trebui sa descopere presa cine este in spatele acelei mamici si ce interese are. Cat despre elevul din Asociatia de elevi ce sa mai zic, au ajuns de primesc reclamatii din partea parintilor (!?!?!) Regulamentele de ordine interioare sunt absolut legale si trebuie respectate intocmai. Si sa mai stie reprezentantul ca prezenta lui in Consiliu de administratie e formala, se decide ce vor profesorii (el este unu, profesorii mai multi)

Un invins...de la 28
15 octombrie 2015
JOS STAN!

Eu m-am decis! Ca STAN a primit scoala-jucarie pe viata am aflat abia acum, dupa ce toate abuzurile acestei creaturi malefice cu chip de om le-am tot reclamat pe unde am crezut ca vom fi luati in seama (ISJ, Ministrul Educatiei, Corpul de Control al Ministrului Educatiei) s-au intors impotriva noastra si i-au intarit acesteia si mai mult pozitia la nivelul Republicii Mazare. Ba mai mult, da cu ura cum ar da cu biciul, in stanga si-n dreapta, lovind pe cine se nimereste. De un lucru sunt sigur: la 28, adevarul este intotdeauna de partea lui STAN, orice actiune abuziva a lui STAN indreptata impotriva noastra este justificata si periata de toti meniti sa ia masuri, coafand in asa fel situatia ca, pana in final, noi suntem cei vinovati! Vinovati ca existam in scoala aceasta, vinovati ca putem mai mult ca STAN, vinovati ca vrem rezultate si performanta, vinovati ca mai suntem si noi apreciati de elevi si de parinti, vinovati ca mergem pe hol, vinovati ca incercam sa respiram acelasi aer cu STAN. Toate demersurile noastre ne-au aratat directia pe care s-o urmam: sa plecam noi, sa eliberam calea lui STAN si posturile, daca ne dorim binele, atat pe plan psihic, cat si profesional. Asa ca m-am decis: imi doresc binele, dar nu cum o faceam acum un an cand am indraznit sa reclamam abuzurile lui STAN pe unde am considerat, sperand ca scoala si activitatea noastra va reintra in starea de normalitate pe care voi, multi din cititori nu o puteti percepe. In acest moment, sa ne dorim binele inseamna sa reusim ca, in cel mai scurt timp, sa plecam din aceasta scoala, inainte de a ne lovi biciul lui STAN cu vreo noua sanctiune, vreo suspendare de contract de munca, vreo reziliere a acestuia sau ce-i mai permite imaginatia lui STAN sa puna in aplicare pe noi. Draga doamna prof. dr. STAN, ne cerem scuze ca existam, promitem ca incercam sa nu va mai afectam auzul si vazul cu prezenta noastra. Si noi avem regrete mari: ca am avut nesansa sa va cunoastem, ca va credeti Dumnezeul tuturor si incercati sa ne decideti soarta. Perioada petrecuta cu dumneavoastra in scoala este de pericol maxim, o putem considera o cumpana in astrograma noastra profesionala si personala. Daca trecem peste raul acesta, de a supravietui cu dumneavoastra in scoala, vom trai fericiti mult timp si speram sa putem trece peste trauma de a va fi cunoscut si de a supravietui tuturor rautatilor pe care nu va obositi sa ni le faceti! Sunteti diabolica, doar infatisarea este de om, aveti suflet de bestie si o gandire malefica!

26 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 02 Octombrie 2015
Stire din Cultură-Educație : ISJ Constanța,  la momentul raportului
Miercuri, 30 Septembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : ISJ Constanța  a scăpat  de o mare "povară"
Pagina a fost generata in 1.2464 secunde