Invitație la un tragi-comic priveghi dansant

Duminică seara, la Teatrul de Stat, este programat spectacolul "(Pe)trecerea sufletelor", așa că poate fi de folos să citiți impresiile mele despre reprezentația de duminica trecută.

Trebuie să spun în primul rând că m-a întristat numărul mic de spectatori prezenți în sala Fantasio (de fapt, nu știu dacă pot să-i mai spun așa, dar acesta e reperul pentru constănțeni, chiar dacă Fantasio a dispărut).

Este vorba despre un priveghi și sunt convinsă că mulți dintre noi am asistat la scene incredibile petrecute în asemenea ocazii, chiar dacă nu era vorba despre piese de teatru, ci despre viața reală. Deci subiectul este foarte ofertant, la noi, în Balcani, iar dramaturgul bulgar reușește să obțină efecte maxime.

Mortul este jucat de Remus Archip, actor care pare specializat în roluri fără cuvinte interpretate foarte bine. Tot el a întruchipat bețivul care bântuie prin clubul de noapte din "Strangers in the Night" și a fost, probabil, singurul actor care a înregistrat satisfacții profesionale în urma acestei piese ratate.

Pe scurt, veniți la priveghi, colegii mortului încearcă să-i ofere acestuia din urmă ultimele satisfacții înainte de a părăsi lumea viilor: mâncare, băutură, muzică de petrecere, compania prietenilor, atingerea unei femei frumoase, plăcerea dansului… Da, chiar îl scot din coșciug și îl proptesc la masă, îi aduc un lăutar și o dansatoare la bară, îl manevrează pe ritmurile muzicii.

În schimb, apropierea morții le prilejuiește tuturor celor prezenți concluzii asupra propriilor vieți. Pe rând, participanții la priveghi ocupă, accidental sau benevol, locul lăsat liber de mort în sicriu. Și, cum revelația morții - conștiința acută a faptului că pe fiecare îl așteaptă undeva sicriul său, că vom muri cu toții, că, mai devreme sau mai târziu, toate nimicurile de care ne agățăm, toate amănuntele cărora le exagerăm importanța își vor recăpăta dimensiunile reale și vor fi copleșite de moartea implacabilă - ne face să ne reevaluăm viața, fiecare personaj trece prin procesul de inițiere care îi coboară masca și îi scoate la iveală obsesiile, frustrările și natura intimă.

Când am vorbit de efectele maxime pe care le obține dramaturgul bulgar, m-am referit atât la cele comice, cât și la cele tragice, ceea ce face din "(Pe)trecerea sufletelor" un act artistic de valoare. Dar nu toate efectele sunt exploatate eficient de actori și de regizorul Sorin Militaru. Bocitoarea plătită, de exemplu, deși interpretată mai bine decât de obicei de Dana Dumitrescu, nu reușește să se constituie într-o oglindă a personajelor, așa cum ar trebui - de vreme ce, conceptual, bocitoarea ar trebui să exprime, pe lângă efectele de comic și grotesc, sentimentele fiecăruia față de pierderea suferită.

Cel mai impresionant moment al piesei este ceea ce aș numi eu "dansul cu moartea". Toate personajele sunt angrenate într-un fel de cadril care, prin coregrafie, prin ritm, prin muzică, atinge emoțional spectatorul, îi transmite dimensiunea copleșitoare a subiectului abordat și îi înfățișează propria evoluție pe scena vieții.

Din distribuție, i-am remarcat cu plăcere pe Marian Adochiței, Nicodim Ungureanu și Cosmin Mihale. Iulian Enache nu a jucat la nivelul său valoric și, de fapt, ultimele lui roluri îmi evidențiază o involuție artistică spre un manierism care înlocuiește treptat autenticitatea interpretărilor. De fapt, îi înțeleg blazarea și mi-o explic prin involuția generală a scenei constănțene. Laura Iordan (văduva) și Georgiana Mazilescu (dansatoarea la bară) își autodistrug evoluția artistică, nereușind să își moduleze vocea de scenă astfel încât să ajungă la spectatori fără microfoane și fără răgete și răgușeli deranjante.

Ca să concluzionez, "(Pe)trecerea sufletelor" (schimbarea titlului original "Cu sufletul nu-i de glumit" a fost o găselniță discutabilă, parcă inspirată din titlurile de știri de la ProTv) este una dintre puținele piese bune pe care le mai poate oferi scena constănțeană, dar trebuie să vă grăbiți, oricând poate surveni ceva care să o scoată din repertoriu, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea producțiilor indigene.