O veste bună pentru navigatorii români

Companiile de shipping din Australia au nevoie de marinari

598
Companiile de shipping din Australia au nevoie de marinari - 783dec6311e2421a087fe4922078b6b5.jpg
Potrivit publicației "Whitsunday Times", shipping-ul australian se confruntă cu o gravă criză de marinari calificați. Cererea de personal navigant, respectiv de ofițeri de punte, ofițeri mecanici și comandanți, care dețin o brevete recunoscute pe plan internațional este tot mai mare. Se afirmă că este nevoie de navigatori pentru super-yacht-uri, navele de pasageri, navele de aprovizionare cu petrol și gaze și pentru cele care transportă apă. Oficialul citat de "Whitsunday Times" susține că se asigură câștiguri de 100.000 de dolari la un voiaj de 6 luni.
Contactat de cotidianul "Cuget Liber", profesorul univ. dr. inginer Haralambie Beizadea, directorul companiei de crewing "Arpinav", a comentat astfel informația: "Nu sunt convins că tot ceea se afirmă în articolul publicat de Whitsunday Times este adevărat. Însă este de reținut faptul că Australia are nevoie de mai mulți navigatori, ceea ce poate fi o oportunitate și pentru români. Compania noastră are trei nave de pasageri care fac escală în Australia și putem verifica informația. Dacă cele scrise sunt corecte, vom încerca să profităm de această oportunitate în favoarea navigatorilor români."
În prezent, din cauza crizei din shipping-ul internațional, navigatorii din țara noastră își găsesc tot mai greu locuri de muncă. Mulți dintre ei se văd nevoiți să muncească pe funcții inferioare. Dacă până în urmă cu șase luni se mai vorbea de o criză de comandanți de șefi mecanici în shipping-ul internațional, astăzi sunt tot mai frecvente cazurile în care comandanții de cursă lungă se îmbarcă pe post de ofițeri, iar ofițerii, pe post de nebrevetați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3568 secunde