Ioana Purcărea: "Eu nu sunt rudă cu soțul meu!"
a intrat în lupta sindicală, ca secretar executiv, profesor de psihopedagogie.
Acum se află la o răscruce de drumuri, după ce nu a mai fost realeasă în structura centrală a sindicatului, iar colegii de la Constanța o contestă la vârful filialei locale.
- Statutul actual vă mai per-mite să candidați la alegerile din luna martie 2013?
- Conform actualului statut, cei care nu mai sunt salariați în învățământ pot fi de drept revocați. La ora aceasta, pe anul școlar 2012-2013, eu sunt salariat al Liceului Concord pe 10 ore de psihologie, specialitatea mea, am contract individual de muncă, înregistrat la ITM. În cazul în care colegii mei vor modifica statutul în așa fel încât eu să nu mai am acest drept o voi face în glorie și nicidecum ca un actor care își joacă ultima piesă cu luminile stinse și fără nici un spectator.
Eu vreau să spun un lucru foarte important. A fi președinte de sindicat este o meserie chiar. Pentru că nici la ora aceasta, după atâta amar de ani, nu le știu pe toate, cum în nicio funcție nu poți să le știi pe toate. Imaginea unui sindicat cum este cel constănțean n-a suferit în anii aceștia deloc. Cu mare dragoste și bucurie îmi aduc aminte că am preluat acest sindicat cu 2.900 de membrii, iar acum el numără 7.560. Nu este numai meritul meu, ci al echipei, al aparatului tehnic care este foarte bun, este meritul consilierului juridic, dar în primul rând al oa-menilor din teritoriu. Noi nu facem decât să coordonăm. Dacă în teritoriu nu-ți găsești oamenii, noi lucrăm degeaba.
- Ce înseamnă cele trei mandate de președinte de sindicat?
- Dacă aș face o retrospectivă a evenimentelor de mare anvergură din viața sindicală pe care am trăit-o mi-aș aduce aminte de lu-cruri foarte importante. În primul rând de acea grevă mare din anul 2000, când am reușit, toată țara evident, mărirea salariilor cu peste jumătate, dar inflația a făcut să nu ne mai bucurăm de același lucru. De mitingurile de mare amploare de la București cu zeci de mii de oameni, când Constanța era un fel de vedetă a acestora, în sensul că totdeauna mergeam cu 200-300 de oameni, aveam chiar și un imn "Dă-i-nainte cu tupeu și-ai să vezi că nu e greu".
Nu înseamnă că nu am avut și neîmpliniri. Au fost unele chiar foarte întunecate, dar prin formația mea de psiholog am reușit să le trec cu zâmbetul pe buze și cu lacrimi în suflet. Exact ce se întâmplă și acum. Atitudinea nefirească a unor colegi de-ai mei n-aș vrea să împieteze ce-i mai frumos: devotamentul meu și în primul rând familia mea, care a suportat tot ceea ce înseamnă rigori. Am plecat de zile de naștere ale copiilor, ale nepoților, ale soțului, ale mele. 50 de ani mi i-am petrecut undeva pe la Predeal și familia mă sărbătorea acasă. La 55 de ani eram undeva pe la Ocna Șugatag, în mașină cu șoferul meu și am băut un ceai și o pastilă pentru că răcisem. Am făcut pentru că așa am simțit și pentru că așa cum a zis un coleg de-al meu "Doamnă, vi se potrivește ca o mănușă". Aceasta pentru că și funcțiile de la nivel național m-au ajutat foarte mult, având informația directă, brută, neprelucrată, ca eu s-o aduc în teritoriu și s-o prelucrez conform cerințelor locale. La ultima mea acțiune în calitate de vicepreședinte am făcut parte din echipa de negociere a contractului colectiv de mun-că pentru a treia oară. A fost un mare succes pentru că ne-am bucurat de sprijinul colegului nostru Liviu Marian Pop, care pătimește și el din punct de vedere politic acum.
- De ce credeți că românii și-au pierdut încrederea în lupta sindicală?
- Referindu-mă la activitatea sindicală națională, în ultima vreme nu s-a întâmplat decât o discreditare pe față a liderilor de sindicat. Din păcate, mai marilor de la nivel național, de la confederații li s-a găsit nod în papură. Chiar fapte reale, care ne-au costat mult. În atâția ani, nici un ziar din Constanța nu a scris ceva că aș fi delapidat, că aș fi luat mită, că m-aș fi prelevat de cine știe ce drepturi. Nu, pentru că eu sunt foarte curată. Am lucrat la vedere, dar există niște limite: lucrurile din casă nu se spun în piață.
- Apropo de lucruri din casă, multe cadre didactice consi-deră că funcția soțului, de ins-pector în cadrul ISJ Constanța, constituie o pârghie pentru dvs.
- Nici vorbă. Am explicat și explic lucrul acesta până nu vom mai fi nici unul în funcții. Eu am fost alea-să de oameni, soțul meu a trecut prin trei examene. Conform legilor scrise și nescrise, eu nu sunt rudă cu soțul meu. Suntem rude doar în fața lui Dumnezeu și printr-un contract sem-nat la Primărie. Eu sunt rudă cu mama, cu copiii mei. Așa încât, nefiindu-mi rudă nu este nicio incompatibilitate. Nu este o filozofie, este un adevăr pur. Fiecare ne-am văzut de treaba noastră și este adevărat că uneori, oamenii care veneau cu probleme reale, de viață, legate de posturi ori nedreptăți, erau direcționați către sindicat. Chiar aș vrea să vină un coleg de-al nostru și să spună "Doamnă, am venit și nu m-ați ajutat cu…" sau "Am făcut un transfer de pârghii între soțul dvs și…" vreau și eu să vină un singur om la ușă, pentru că am argumente și contraargumente.
Numai pe Dumnezeu îl iubește toată lumea. Ar fi ceva imperfect să zic "Mă iubește toată lumea!". Eu mă bucur de foarte multă încredere a oamenilor, iar modul meu de comunicare a făcut ca ei chiar să aibă încredere. Până când a apărut un mic nucleu care a început să disipeze. Oricum, până în luna martie mai am. Deocamdată sunt președinte în funcție și atunci voi spune ce am hotărât.
Comentează știrea
RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; Prin ce definitie nu e asta ruda cu sotul? Toti portocaliii sunt prosti?
Il felicit pe cel de la nr. 1, pt ca a pornit de la elementul de baza "definitia". Sotul nu este ruda de sange, pr ca nu poti procrea cu o ruda, ar fi incest. Dar, convietuiesti cu sotul, tragi foloase impreuna, FACE PARTE DIN FAMILIE, si inca al dracului de tare. Evident, ca nu poti fi impartial nici la serviciu si nici fata de altii Acest lucru este cunoscut si de psihologi si de judecatori, si de noi astia amaratii. Un astfel de caz este evident de INCOMPATIBILITATE, de RECUZARE. Si ca este adevarat ce sustin am sa mentionez si texte de lege Recuzarea si abtinerea judecatorilor Judecatorii, in situatiile prevazute de lege pot fi recuzati (indepartati de la judecata) si au obligatia de a se abtine de la judecata atunci cand cunosc ca se gasesc in unul dintre cazurile de recuzare. Art. 27 al codului de procedura civila prezinta cazurile de recuzare, dupa cum urmeaza: -cand el (judecatorul), sotul sau, ascendentii sau descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin pana la gradul al IV-lea inclusiv cu vreuna din parti -cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la gradul al IV-lea inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele sau sora sotului uneia dintre aceste persoane -cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia dintre parti pana la gradul al IV-lea inclusiv, sau daca, fiind despartit, au ramas copii -daca el, sotul, rudele sau afinii pana la gradul al IV-lea inclusiv au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator -daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii -daca este tutore sau curator al uneia din parti. Asa ca stimata doamna, o replica mai idioata ca asta nici ca puteai sa dai..
Am trait sa aud si aceasta idiotenie demna de antologia prostiei omenesti:"Conform legilor scrise și nescrise, eu nu sunt rudă cu soțul meu. Suntem rude doar în fața lui Dumnezeu și printr-un contract semnat la Primărie. Eu sunt rudă cu mama, cu copiii mei. Așa încât, nefiindu-mi rudă nu este nicio incompatibilitate". Fa proasto, dupa toate legile din lumea asta esti ruda,ptr ca altfel n-ar mai fi divorturi / mosteniri / succesiuni / etc... in lumea asta legate de convietuirea ca sot si sotie in cadrul unei casnicii, parafata asa cum chiar zici, printr-un "contract" la Primarie. Daca atata lucru nu-l intelege(sau se face ca nu-l intelege !?!), cum naiba a condus tziganca asta imbatranita in rautate si urata in draci , un sindicat ca cel al cadrelor din invatamant ?!? Numai pentru aceste aberatii de handicapata mintala si faptul ca nu vrea sa inteleaga cum este cu familia din punct de vedere legal , ar fi trebuit de mult zburata din postura de sefa la sindicat !!!
Nu esti ruda ,ca esti cam bruneta,dar apari pe declaratia de avere a sotului cu 100 milioane lunar(cam cat castiga 12 profesori la inceput de cariera).Oricum multe animale cand vine iarna ,se gandesc la hibernare si ca sa fim cinstiti "Tot Basescu e de vina".
asa e ma... sa stiti ca nici copii lor nu sunt rude cu sotul ei :))))))))
Consider ca alocati cam mult spatiu in ziarul dumneavoastra acestei.....FAMIGLII, sau spuneti-i CLAN mai bine. Sunt multe alte lucruri frumoase de spus despre elevii constanteni decat ceea ce au facut acesti indivizi de-a lungul anilor. Adica nimic pentru sindicalisti si totul pentru ei.
Mai postacilor,voi sunteti cam natangi.Pai,cum sa fie ruda cu sotul ? Cum sa fie ruda cand toata viata i-a spus sotului "iubitelul meu " sau "purcelusule ,ai grija sa nu te ineci cu oasele alea". Cum poti sa-i spui unui purcelus ca este ruda cu tine ? Mai,nu pot sa cred asa ceva.
si noi care vroiam s-o menajam! Stim tanti, stim de mult, de mult de tot!
Ai contabilizat cat rau ai facut ?...ai crezut vreodata in bunul Dumnezeu ?...Mai stii cate cadre didactice ai distrus prin abuz de putere si abuz in functie ?...Oricum te vor ajunge blestemele pentru cat rau ai facut cu stiinta , rautate si razbunare. Auzi tu...nu au scris ziarele ca eu si sotul meu am furat sau ca suntem corupti pana-n dinti...păiiii mai bibilico, dar au spus altii, inclusiv cei cu care ati reparat capital vila de la Predeal, cei care ti-au renovat apartamentul de pe Tomis, adica patronii si muncitorii...nu le dadeai o cana de apa ca,deeee, tu erai lider sindical si ei trebuiau sa munceasca gratis la tine, ha....lumea vorbeste, dar ai avut pana acum mare noroc...sa vedem pana cand...si Adrian Nastase a intrat in puscarie dupa ani si ani sa-si poata numara oulele linistit, sa nu ajungi si tu si iubitelul tau sot spagarul toturor bacalaureatelor din Constanta. Rusiniiiiiicaaaaaaa..... Ioana Purcărea s-a născut într-un sat din județul Argeș - Rătești, într-o familie cu trei copii. Tatăl a fost CFR-ist, iar "mămica", așa cum îi place să-i spună celei ce i-a dat viață, o femeie cu "o filosofie foarte sănătoasă de țăran". A trăit o copilărie de poveste. "Aveam o grădină superbă și țin minte că într-o noapte de iulie, cu lună plină, ai mei au așezat plapuma între florile de regina nopții, care miros senzațional, și am dormit acolo toți", își amintește cu nostalgie Ioana Purcărea. Liceul l-a terminat la Pitești, iar prima oră de psihologie din clasa a XII-a a fost decisivă în alegerea viitoarei cariere. "În 1971 am plecat cu mama de mână la Universitatea din București, să dau la Facultatea de Psihopedagogie. Când a văzut mama câte mașini sunt pe acolo, mi-a zis: «Hai acasă, aici nu-i de tine!». Dar nici prin cap nu-mi venea să renunț. Am dat examen, eram 16 pe loc. Când am aflat că sunt admisă, primul telefon pe care l-am dat a fost la Primăria din Rătești, să-mi anunț părinții. Toți oamenii din sat au fost mândri de reușita mea", povestește Ioana Purcărea. Văduvă la 27 de ani În anul III de facultate s-a căsătorit. Se îndrăgostise la prima vedere. "Pe Traian Moca, primul meu soț, care era navigator, l-am cunoscut la București. Eram cu ceilalți colegi de facultate. Țin minte că în ziua aceea m-a condus la cămin, iar pe drum l-am luat de gât și l-am pupat. Apoi am făcut schimb de adrese, ca să ne scriem. El locuia în Constanța. Peste o săptămână mi se făcuse dor de el, așa că am venit la Constanța, l-am căutat și i-am spus că vreau să mă mărit cu el", povestește Ioana Purcărea. În același an, în toamnă, s-au căsătorit. Au făcut o nuntă tradițională la Rătești, apoi s-a mutat la Constanța. În scurt timp s-au născut și cele două fete, Andreea și Irena. La 27 de ani a rămas văduvă. Soțul a pierit odată cu nava Independența, petrolierul care a ars în apele Mării Marmara după ce s-a ciocnit de un vas grecesc. "Rămăsesem o mamă singură cu două fetițe. Țin minte că mi-au adus sicriul cu cadavrul soțului meu în ziua de Bobotează, iar de Sfântul Ion, de ziua mea, l-am înmormântat", își amintește Ioana Purcărea. Dar exact în acele momente grele a reapărut în viața ei un om. Cel care i-a fost alături, iar apoi i-a cerut mâna. "Îl cunoșteam din facultate, fusese prietenul meu, dar a fost o poveste platonică. Destinul făcuse să-l întâlnesc din întâmplare chiar în vara din anul în care a murit fostul meu soț. Apoi, m-a căutat acasă, după tragedie. Țin minte că fetele mele s-au așezat lângă el și i-au spus: «Nu vrei tu să fii tăticul nostru? Că noi nu mai avem!» Atitudinea lor m-a încurajat foarte mult", spune Ioana Purcărea. A descoperit fericirea Și-a refăcut viața alături de Petre Purcărea, profesor de istorie. A descoperit fericirea. "Unele lucruri mi se păreau ireale. Eu, care eram obișnuită să fiu jignită de soțul meu, mi se părea ciudat ca bărbatul de lângă mine să-mi spună «iubita», «frumoasa mea». Nu există bărbat care să iubească o femeie așa cum mă iubește el pe mine și invers", povestește Ioana. În 1982 s-a născut și Doria, cea de-a treia fiică. Cum ar fi fost mai bine să se desfășoare viața ei? "A fost mai bine cum a vrut Dumnezeu. Prima mea căsnicie a fost foarte nefericită. Fostului meu soț îi plăceau foarte mult femeile și era adulat de ele, pentru că era un bărbat frumos", povestește Ioana. Domnișoare de onoare Ioana și Petre Purcărea au făcut nuntă abia în anul 2000, când ea avea 48 de ani, iar el 50. Fetele, care trecuseră de vârsta majoratului, le-au fost domnișoare de onoare. Ioana Purcărea e o femeie și o mamă împlinită. Are trei fiice frumoase: Andreea, Irena și Doria și doi nepoți: Antonia (patru ani și două luni) și Radu Andrei (trei ani și două luni). "Mă consider o femeie împlinită, deși viața mi-a oferit și multe dezamăgiri. Durerea și tragediile de viață te pot îndruma pe două căi - fie apreciezi viața, așa cum am făcut eu, fie devii un om rău", concluzionează ea. Timpul liber și-l petrece cu familia sau gătind. "Sunt foarte inventivă în bucătărie. N-am avut niciodată carte de bucate", zâmbește ea. Și-a spus povestea cu mult drag. La final, a zâmbit: "E primul interviu de acest fel. Parcă mă simt ușurată că am povestit!"
si-a sacrificat familia si evenimentele ei?.. a fost motivata financiar!...a meritat sa mearga acasa din deplasari cu portofelul doldora...pentru munca asta a fost si este platita mai mult decat ii este eficienta...tot de asta isi doreste sa mai ramana in structurile nationale si judetene...nu de dragul sacrificiului pentru sindicalisti
Articole pe aceeași temă
