„Jurnalul unei iubiri pierdute”- o carte despre viaţă şi moarte

187
„Jurnalul unei iubiri pierdute”- o carte despre viaţă şi moarte - jurnalul-1616695006.jpg

Articole de la același autor

Cartea pe care v-o recomandăm săptămâna aceasta, este „Jurnalul unei iubiri pierdute”, de Eric Emmanuel Schmitt. Aceasta se află în topul celor mai citite cărţi, iar la acest moment poate fi găsită în librăriile constănţene. Atunci când şi-a pierdut mama, autorul lucrării de faţă a fost devastat, iar cei din jur i-au spus că doliul durează doi ani, când el încerca să depăşească suferinţa provocată de moartea aceleia care i-a dat viaţă. Aşa că s-a decis să-şi aştearnă într-o carte cei doi ani în care a parcurs drumul de la deznădejde la conştientizarea datoriei de a fi fericit - singura cale de a-şi omagia mama.

Practic, este vorba despre doi ani în care deapănă amintiri de-o viaţă, trăieşte şi înregistrează curajos sentimente contradictorii, momente-cheie şi clipe de cumpănă. Pendulând între evocarea trecutului fericit şi consemnarea prezentului, cu realităţile sale inexorabile,

„Jurnalul unei iubiri pierdute” transformă experienţa morţii într-o pledoarie pentru viaţă. Criticii spun că un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viaţă prin cuvinte. „La doi ani de la dispariţia mamei sale, autorul se hotărăşte să-şi transforme jurnalul doliului în carte - o carte în care nu vorbeşte despre el, ci despre noi, noi toţi, care trebuie să înfruntăm, mai devreme sau mai târziu, pierderea părinţilor. Să dai nume durerii, să trasezi apoi un drum spre lumină, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier îl poate face cititorilor săi?”, au precizat aceştia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5381 secunde