La 130 de ani de la Unirea Dobrogei cu Patria Mamă

Unirea Dobrogei cu România taie, ca un fir roșu, la jumătate, întreaga perioadă în urma căreia toate provinciile românești au fost furate de semințiile vecine,
perioada învolburată dintre 1859 și 1918.

Ea se impune în urma jertfelor de sânge ale armatei române în Războiul de Independență din 1877 și 1878 la Plevna, Rahova și Smârdan, fiind greu plătită de întreg poporul român a cărui soartă în acea vreme sta sub semnul capacității strategice și vitejiei DOMNITORULUI CAROL I și a marilor săi generali. Chiar actul unirii Dobrogei cu țara începe cu vorbele viitorului rege al României care, înființând Divizia specială condusă de generalul Anghelescu, spunea între altele: "Soldați! Puterile Mari Europene, prin tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a părinților noștri de mai înainte. Azi, veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc!".
Avem, noi, cei de azi, datoria sacră de a scoate în relief truda acestor mari oameni ce au însemnat mult pentru unire, dar și a oamenilor mari care au însemnat mult după Unire, pentru progresul Dobrogei, pentru viața ei economică, socială și culturală, având în centru marele port european Constanța.
Unul dintre ei a fost inginerul arhitect Vladimir Simu, personalitate marcantă a științei și tehnicii românești, care și-a legat numele și de podul de la Cernavodă, obiectiv de importanță capitală ce stabilea legătura noii provincii cu Țara, la a cărei realizare a fost
unul din secunzii lui Anghel Salygny. Dar cel mai mare merit al său este legat de întâia sistematizare a orașului port Constanța. Cităm mai întâi lucrarea doamnei profesor doctor Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă, intitulată "Constanța. Aventura unui proiect european". Proaspăt absolvent, la Paris, a unor studii temeinice de inginerie și arhitectură, Vladimir Simu s-a remarcat încă din 1878, prin concepția modernă privind organizarea edilitară a orașului Constanța. Ca un bun cetățean înaintaș al importantei cetăți-port la malul Mării Negre. Având în vedere necesitatea extinderii orașului, cere, în calitate de șef al serviciului tehnic din primărie, stabilirea urgentă a lungimii străzilor și a perimetrului municipal, ca prim pas în opera de sistematizare. Elaborează apoi proiectul de transformare și ameliorare a localității, avizat de Ministerul Lucrărilor
Publice în august 1893. În anul următor, 1894, întocmește Memoriul Anteproiectului Planului
de aliniere. Proiectează scuarul triunghiurilor plantat din Piața Ovidiu. În 1903 indică soluția corectă de prelungire a Bulevardului Elisabeta. În 1898, Vladimir Simu se adresează primarului, remarcând starea deplorabilă a unor străzi și cere măsuri în consecință. Planul general al orașului Constanța, întocmit în 1893 de inginerul arhitect la scara de 1/2000 va sta la baza îmbunătățirilor ulterioare efectuate între 1896 și 1905.
Văzând necontenita surpare a malurilor litoralului din zona nord-estică a orașului, atrage atenția asupra necesității unor mari lucrări de întărire și consolidare. În 1898, în ședința Consiliului Comunal arată inconvenientele plasamentului gării și îl indică pe cel ideal. Ia parte, la București, la lucrările Ministerului Lucrărilor Publice, pentru acțiunile de înfrumusețare a orașului. În martie 1928 întocmește Caietul de sarcini pentru construirea străzii Traian.
Având în vedere meritele pentru dezvoltarea Dobrogei, imediat după alipirea ei la trupul Patriei-Mame, am propus și solicitat Con-siliului Local al Municipiului Constanța să aprobe denumirea unei străzi a orașului port Constanța, cu numele de "Strada Inginer Arhitect Vladimir Simu". Astfel, prin Hotărârea nr. 86 din 8 aprilie 2004, Consiliul Municipal Constanța a aprobat ca o stradă din zona Palazu Mare să poarte numele eminentului și merituosului om.
Evidențiem mai apoi activitatea de după perioada de maturitate a vieții lui Vladimir Simu, în care, retras la conacul din comuna Tufeni, județul Olt, de pe moșia fratelui și cumnatei sale Elena și Anastase Simu - boieri filantropi, fondatori ai Muzeului Simu din București, donat statului român împreună cu bogata și inestimabila colecție de tablouri, sculpturi și alte obiecte prețioase, ca și cele aproape 500 de ha de pământ arabil donate după moartea lor Academiei Române. Fiind doar simplu administrator al moșiei din Tufeni, el reușește, din veniturile și economiile sale, să construiască un complex industrial de morărit, o fabrică modernă adevărată, care reunea moara de făină de înaltă calitate, moara de mălai, presa de ulei, ateliere de fierărie, tâmplărie, mecanică, în care se calificau, învățând de la tehnicieni aduși din Germania, mulți oameni din sat și munceau aici ieșind din sărăcie. Apoi, cantină pentru muncitorii proprii și pentru țăranii care veneau din mai multe comune învecinate, fără a mai socoti adăposturile pentru animalele și căruțele încărcate cu saci, care staționau în curtea fabricii.
Oamenii sărmani din Tufeni și din satele apropiate au găsit la înțeleptul inginer Vladimir Simu nu numai un sfat bun întotdeauna, ci și ajutoare materiale în cereale și bani, nimeni din această zonă nefiind nevoit să trăiască în sărăcie amară.
Cinstindu-ne înaintașii, care au contribuit la progresul peticului nostru de pământ dobrogean dintre Dunăre și Marea Neagră, ne înde-plinim o mare datorie de onoare.
Niculae ȘTEFAN,
comandor de marină (r)